Cum sa te trezesti speriat si sa adormi in pace

Sunt o mare amatoare de scrisori. Imi place sa scriu si sa citesc scrisori. Cand sunt trista,unul dintre lucrurile care ma scot din stare e sa-mi iau toate scrisorile primite si sa le citesc. Si Baz Luhrmann zicea sa "keep your old love letters".  Astazi a fost una dintre zilele incepute foarte prost. M-am trezit ciudat si speriata. Acum se termina ziua si se termina bine,ba chiar foarte bine.Si tot niste scrisori (si alte nimicuri,e adevarat) mi-au facut ziua frumoasa.

Cand soarta se intrupeaza in om si acel om se numeste Stefan,du-te cu ea. Glumesc,nu garantez pentru toti Stefanii. Stefan al meu m-a dus astazi in garsoniera in care locuieste cam de un an si pe care mi-as dori sa o pot cumpara ACUM. Are balcon descoperit,are vedere spre Dambovita,Casa Poporului si rondul Kogalniceanu. Si mai mult de-atat,are amintiri. Stefan le bourgeois (imaginati-va un baiat inalt,cu cioc,cu par mai lung de umeri,brunet,care iubeste sa se imbrace in ie si vrea sa fumeze doar pipa; de curand iese in oras cu un baston a la Dr. House; minciuna si barfa i se par plicisitoare -il citeaza pe Mark Twain "Oamenii care nu mint, nu au nevoie de memorie"- si afirma despre el cu umor ca se trage dintr-un neam de razesi buzoieni) m-a hranit azi mai mult decat si-a dat seama. Mi-a dat o salata de bouef delicioasa,m-a dus la "Nunta in Basarabia" (care merita alt post,pentru ca e al profului meu de regie, Nap Helmis,zodie de apa) si m-a lasat in lumea mea,sa admir amintirile din garsoniera lui inchiriata.  Nu am mai stat de mult intr-o atmosfera atat de incarcata de semnificatie,care sa fascineze total. Desi corpul nu-mi functioneaza la capacitate maxima atunci cand am un obiect in mana,jur ca atunci cand am ceva valoros precum o scrisoare de dragoste de la 1938 e altceva. Nu stiu daca e moral ce fac,dar mi se pare ca incep sa cunosc destinatarul si emitatorul si sunt ca doua personaje vii (desi nu cred ca mai exista fizic),a caror poveste se incheaga pe masura ce le citesc scrisorile. Si sunt scrise cu cerneala pe o hartie care miroase a hartie buna. Am mai gasit o poza de la un revelion de prin '30 si ceva cu cei a caror casa a fost si cu prieteni ai lor si mi se pare ca se imbracau si pozau atat de frumos si de elegant,incat devin geloasa ca n-am crescut si eu cu ei in jur.

Maine ma intorc sa fumez pe balcon,sa mai citesc cu colegii mei niste scrisori mai batrane ca bunica-miu Pantelimon,sa ma uit nitel pe albumele de pictura italienesti si sa ma joc cu monedele vechi din Barbados. Ne-or iesi niste povesti si de pe-acolo.

P.S.:Noaptea alba a agentiilor de publicitate merita. E greu sa  fii si agentie mare de publicitate. E adevarat ca au multa bautura si chips-uri si dau petreceri in parcarea cladirii corporatiste care miroase a deodorant de camera,dar cui ii trebuie toate astea cand ai venit sa cunosti cum gandesc,cum lucreaza si cum se simt acolo oamenii? Multumesc,asadar, Headvertising-ului pentru primire,pentru ca ne-au intrebat cine suntem si de ce suntem acolo. Si pentru ca au un sediu foarte placut,intr-o cladire din caramida dintr-un spatiu al Bucurestiului care mie imi place mult. Pentru mine,the Ark,Uranus144 si La Bomba inseamna pitorescul in stare pura. Sper ca mai exista La Bomba (asa m-am indragostit de locul ala:http://vimeo.com/5717920 ) .Nu mai stiu nimic de cand am vazut "I am special" al lui Bogdan Georgescu la Festivalul National de Teatru de anul trecut.

Ah,sper sa nu fiu subiectiva cu Headvertising,dar cum as putea fi altfel, cand stiu ca nenea care ne-a bagat in seama a terminat tot Scenaristica la ATF?! De asemenea,Rusu+Bortun Brand Growers au facut niste legume pe gratar absolut delicioase. Pacat ca n-am apucat dovlecei. Dar macar stiu acum cat e ceasul la Tokyo si la Barlad si,mai ales,la iubita mea Londra.

Two lovers

Abia zilele trecute am apucat sa vad "Two lovers". Mi-a venit intr-un moment bun. Genul ala de moment in care viata te face sa te opresti putin din vartej si sa iti dai seama de cum esti cu adevarat si cum iti doresti sa traiesti,dar n-ai apucat inca sa o faci sau ai uitat,pentru ca te prinzi in altele,multe si galagioase.

 La sfarsitul filmului,imi venea sa ma duc sa stau de vorba cu nenea Joaquin,sau mai bine zis,Leonard,si sa-i zic sa inceapa o viata noua,intr-un alt film,si sa lase femeile alea in pace. Un nene cu personalitate de adolescent,care traieste inca in aceeasi casa cu parintii (Doamne,ce frumoasa e Isabella Rosellini). Leonard e prins intre doua iubiri. Hai sa le zic asa,desi niciuna nu e chiar iubire. Una e blonda si longilina si intr-o relatie cu un barbat casatorit. Iese in cluburi si ia si niste droguri ca sa uite,de fapt,de viata ei. Cealalta e bruneta si familista. Si vrea sa-l cunoasca dintr-un motiv absolut superb: il vede la curatatoria familiei lui cum incearca sa o ia la dans pe mama-sa.
  Cand toata lumea vrea andrenalina si vrea sa fuga dupa ceea ce nu poate sa aiba,afirm sus si tare ca-mi place bruneta si-mi place dragostea calda si stabila pe care o are de oferit. Ce e de facut cand ea da de acest Leonard,care ii ofera in finalul filmului inelul pe care il luase pentru blonda care tocmai l-a lasat balta? Nu cred ca o putea jigni mai mult.
  Oricum,filmul e unul care merita vazut. Pentru atmosfera pe care domnul regizor James Gray (de care nu stiam pana la filmul asta),o atmosfera tomnatica si sumbra si rece si sufocanta. Glumind,as putea spune ca si pentru Gwyneth,care e foarte dragalasa cand isi dezveleste sanul pentru el.

   Apropo de atmosfera,am fost la muzeul George Enescu,la "Regard Mode Roumain". Ce atmosfera,Dumnezeule. Frumoase lumini,frumoasa locatia (mmm,ce ferestre si ce curte si ce sala de luat masa),frumosi oameni,dar de ce manechine vii intr-o atmosfera tenebroasa? Mi-era jena si frica sa ma uit la rochii,pentru ca trebuia sa ma uit la niste fiinte vii care incercau sa stea nemiscate,sa fuga de privirea mea (si eu de-a lor,recunosc) si sa sugereze o poveste care nu le apartinea. Eram intr-un film noir,intr-o intimitate care nu era a mea si nici a celorlalti vizitatori. Mai degraba as fi stat cuminte pe un scaun sa ma uit la ele. Ca la teatru.

Niste eleganta

 Recunosc ca una dintre marile mele pasiuni e moda. Inseamna tot imagine,la fel ca si filmul. In Elle-ul romanesc de octombrie,Doina Levintza raspunde frumos unei intrebari frumoase:

Elle: Intr-un interviu,Yohji Yamamoto spunea : "Moda suspina dupa tendinte,eu vreau eleganta nesfarsita.Moda nu are timp. Eu am.Eu zic <<Buna ziua,doamna,cu ce va pot fi de folos?>>. Moda nu are timp sa raspunda la o astfel de intrebare,deoarece este permanent ocupata cu aflarea raspunsului la intrebarea <<Ce urmeaza?>>". Mai este moda interesata de eleganta?
Doina Levintza: Eleganta inseamna stil,rafinament,discretie fara nuditate,fara exces,fara senzational.O femeie eleganta domina totul in jur daca are stil. O bluza alba,un pantalon negru,o bijuterie,un parfum placut,un zambet sunt ingredientele suficiente pentru ca o femeie sa fie eleganta. Eleganta e o chestiune de personalitate.

Tot cu eleganta trebuie duse si starile grele ( si cu o rochie cu spatele gol cred ca s-ar asorta). Un suflet bun si drag mie trece printr-o perioada de singuratate si, neputincioasa ca nu am cum sa o vindec cu propria-mi afectiune,pentru ca din astfel de stari trebuie sa iasa intai ea, i-am dat totusi sa citeasca Jurnalul Oanei Pellea si mi-a zis ca e mai pasnica. Tot singura,dar mai pasnica. Starile grele nu se pot nega,doar trebuie sa invatam cum sa le ducem mai usor si mai frumos.


Mi-ar placea sa am un personaj,care,aflat intr-o cafenea,sa ii raspunda chelnerului atunci cand il va intreba ce doreste : "O stare de bine,va rog", iar chelnerul chiar sa-i aduca. Sa vad daca reusesc sa pun asta intr-un film si sa nu fie fortat si nici prea poetic.

Hello

Tocmai pentru ca nu am gasit forma mai buna de exprimare pana acum decat scrisul,tocmai pentru ca vreau sa o perfectionez si pe-asta,tocmai pentru ca vreau sa scriu despre fericire atunci cand am chef si tocmai pentru ca mi s-a spus ca oamenii au nevoie sa citeasca lucruri frumoase. Tocmai de-asta,de acum,I am blogging.