miercuri, 17 noiembrie 2010

Frici

Iubesc zilele pline de la scoala,desi uneori sunt dureroase. E fantastic pentru mine cand gasesc ceva sa pot compara cu dragostea. Cred ca e incercarea de a defini cumva za thing (Apropo de asta,evident ca in glumele de la scoala am ajuns la "ce e dragostea?" -nivelul maxim al lui 'greu de definit'-,apoi "de ce traim?" -foarte greu de definit-; iar combinatia paradoxala dintre astea doua a scos-o in gluma colegul meu,Stefan: "de ce traim?" "pentru dragoste" "dar ce e dragostea?"). Cel mai frumos e cand compar scrisul cu dragostea. N-am crezut vreodata ca pot fi atat de complexo-complicate.

E clar ca scrisul reprezinta enorm din mine. Nu mi-am inchipuit la inceputul drumului ca va fi sinuos sa ajung la un scenariu macar onorabil si n-am crezut ca e atat de messy sa rescriu. Totusi,nimic nu ma salveaza cum ma salveaza scrisul,nimic nu ma face sa ma simt mai bine decat atunci cand proful imi spune ca vede substanta in anumite idei. Am murit de multe ori cu premise bune de gat,insa,pentru ca n-am fost capabila sa ma avant in lupta de a le intrupa cumva. Mi-e frica. Ma panichez. Si aici ajung la existenta de pana acum si personalitatea mea. Frica imi e una dintre cele mai mari probleme. Mi-a fost frica sa ies din mine si sa leg relatii cu oameni,iar cand am facut-o,a iesit de multe ori dezastruos. Mi-e frica de cele mai multe ori sa las pur si simplu lucrurile sa curga si as vrea sa stiu cum sa rezolv dupa pasi metodici nesiguranta. Mi s-a spus ca cel mai sanatos e sa incerc sa fac ceva si sa incetez sa  ma gandesc atat de mult la asta. Sa gresesc si apoi sa ma indrept. Numai ca totul mi se pare un pamant atat de nisipos si nu stiu unde sa pun piciorul pe el.

Ajung uneori,din dorinta de a masca treaba asta cred,la superficialitate. Scriu de multe ori in clisee si din cum cred eu ca vad lumea,cum am invatat din filme sau de prin ce-am mai citit. Nu ajung la esenta mea si la cum simt de fapt sa traiesc. Raman blocata in visarile mele,in reveria in care mi-am gasit un fals confort,in care am reusit sa pacalesc realul. Mi s-a recomandat sa nu-mi fie teama sa explorez zone mai dark ale mele,mai putin neat. Sa fac bai de realitate. Ma intreba la un moment dat un coleg cum de ma place atata lume. In aparenta,e  misto. I-am raspuns zambind ca mi se intampla asta pentru ca nu am personalitate. Scriu si vorbesc si ma comport prea plat adeseori si mie mi se pare ca e doar diplomat. Si s-ar putea sa ratez multe lucruri din cauza asta.

Trebuie sa-mi gasesc dozele de curaj si sa incep sa le folosesc. E oribil sa fii timid si sa pari ca nu esti.

duminică, 14 noiembrie 2010

Come here. Closer. Closer

Nu cred ca am stiut sa ma apropii pana acum de cineva de sex opus,la modul frumos si romantic. Invalmaseala de emotii care a existat vreodata pentru cineva cu care mi-am dorit o legatura  ma ducea mereu la un inceput prea exploziv. Toate emotiile alea izbucneau intr-un moment rapid,nedilatat,fara prea multa poezie. De obicei stropit cu alcool. Trist,stiu. Acum incerc sa scriu insa inceputul de scenariu al unui mic filmulet. Un scenariu in care vreau ca cele doua personaje sa se apropie. Sa fie necunoscuti si,intr-un spatiu banal si destul de formal,o cabina de probe adica, sa se lege ceva. Si atunci imi vin intrebarile. Ce poate face ca doi oameni sa se apropie? Cum exista in forma fizica acumularile alea care ii fac sa devina interesati unul de altul? Sau macar unul dintre ei sa fie interesat;e imposibil apoi ca celalalt sa nu reactioneze in vreun fel. Chiar sa-l refuze politicos,tot va ramane cu ceva de pe urma unei atentii primite. Atentia intotdeauna lasa urme (frumoase). Fie ca ne face sa zambim,fie ca ne pune pe ganduri,fie ca ne intereseaza. Fiecare baiat care m-a placut si a vrut sa se apropie in vreun fel sau altul de mine inca exista in mintea mea,nu l-am uitat (Hey there,fellow!) . Si m-a bucurat de fiecare data,chiar daca nu s-a dezvoltat relatia noastra in vreun fel. Ma intrebam ce vede la mine,de ce s-a gandit ca m-ar vrea langa el,ce i-am promis fara sa rostesc. Ce-ar vedea barbatelul din scenariul meu la fata tanara,uda leoarca,impiedicata si intr-un moment strict de rasfat,proband haine multe,dupa o zi ploioasa?

Nu se intampla,cred,in viata reala,sa o gaseasca in cabina, cantandu-i "Come away with me",desi nu-l cunoaste. Si nici n-are vreo intentie sa-l abordeze. Dar ala e sentimentul pe care vreau sa-l redau.