sâmbătă, 30 iulie 2011

Viata intr-un autobuz

  La 'fosta mea prietena adevarata' ma emotioneaza multe. Nici nu stiu cum sa zic ca o cheama,are multe nume frumoase,numai ca la fel cum personalitatea ei e inca in cautarea definitiei proprii,asa e si numele. Stiu doar ca in telefonul meu e trecuta 'Dragostea e Moka'.

  De fiecare data cand stranut,ma gandesc la ea si zambesc instantaneu. Mi-a zis intr-o zi "Dragoste,stii cand ma simt eu singura?" "Cand,dragoste?" "Atunci cand stranut si nu are cine sa imi zica noroc, imi dau seama ca nu e nimeni in jurul meu si ca sunt singura".

  Era cald si eram intr-un autobuz care ma ducea undeva in afara Romei. Stateam pe un scaun langa geam,toate celelalte locuri erau de asemenea ocupate. Ii suna telefonul doamnei din stanga,vorbeste in engleza. E o doamna pe la 40 ani,chinezoaica probabil,datorita trasaturilor (cum spune un mare om,pe asiatici parca i-a facut Dumnezeu fara ochi si atunci le-a taiat cu lama pielea,ca sa poata si ei vedea cat de cat). Ii suna telefonul tipei din spatele meu,vorbeste intr-o limba balcanica,cine stie,poate albaneza. Tocmai ea ma intrebase in statie,in italiana,daca a plecat deja autobuzul 700 nu stiu cat,acelasi pe care il asteptam si eu. I-am raspuns ca da,tot in italiana. Acum raspunde si vorbeste in limba asta ciudata. In stanga mea sunt patru turisti americani cu siguranta,o familie,care se plange de caldura,dar arata totusi incantata de pinii mediteraneeni pe care ii arata cu degetul pe fereastra. In spate sunt niste preoti catolici care vorbesc o engleza stalcita. In fata mea e un barbat mai in varsta,tracasat,cu o punga de plastic sifonata,care sta cu mainile incrucisate si se uita la tot amestecul asta de oameni la fel de uimit ca mine. Ba chiar putin speriat,mi s-a parut ca are o pozitie si o privire defensive,vrea sa stea in carapacea lui,sa ajunga la locul pe care acum il numeste acasa si poate sa vorbeasca si el in limba lui cu cineva care o cunoaste.

 Si,la un moment dat,acel barbat stranuta. Liniste.Am zambit instant si m-am gandit de ce nu zic noroc,sa se simta si omul ala mai putin singur :)


P.S.: am auzit romana la fiecare colt in Italia. In Piazza Navona rasuna "Drumurile noastre toate" din voce,acordeon si chitara. M-am dus,le-am lasat o moneda,am inceput sa cant si sa dansez cu ei. Si atunci au transformat in "Drumurile noastre toate se vor intalni la Romaaa". Intr-un restaurant,am mancat niste carbonara ca la mama mea acasa,ca sa zic asa,pentru ca am aflat ca toti cei care lucrau acolo erau romani,inclusiv bucatarul. Tocmai platisem si am mai cerut o cafea,cand ni s-a raspuns in romaneste,soptit,spunandu-ne ca sunt toti romani,dar nu ii lasa sa vorbeasca romaneste si ca daca pot sa ne ajute cu ceva,sa le spunem. M-am simtit ciudat,parca trebuia sa ne ascundem,parca eram tatal si copiii din  Equilibrium .Bine ca am aflat asta dupa ce ne-am chinuit sa mai cerem un tacam in italiana noastra de balta,pentru ca engleza nu intelegeau. In Sardinia,am intalnit o singura romanca,intr-un supermarket. Mi-a vazut badge-ul de Romania,asta dupa ce m-a certat in italiana,pentru ca am atins nectarinele. Mi le-a ales apoi pe cele mai frumoase,mi-a povestit de iubitul ei cu care e de opt ani in Sardinia si de sora ei,de varsta mea,la studii in Anglia. In autobuz prin Roma nu mai stiam cum sa reactionez.Pana nu raspundea omul de langa mine la telefon,nu stiam ce natie e. Daca raspundea in romana,ma arunca in confuzie: ce sa fac? Sa ii zic ca si eu sunt romanca si sa ma prezint :))?

joi, 7 iulie 2011

Ti pupo grande

Eu,Florinachi 'Little Migdal' si Andra 'Bella Rossa'.  O sa-mi ia mult sa le descriu si nu am timp,e una dintre perioadele alea in care abia dorm,dar nu ma pot abtine sa nu scriiiiiiiiiiiiiiiiiu.

Little Migdal e the greatest of all,asa cum automentioneaza,doarme putin,da cu spirt pe tot ce prinde si e cea mai amuzanta si autoironica persoana atunci cand e obosita. A zis ca moare de 100 ori in trei zile si tot n-a murit. Nu stiu daca are 30 kg,tocmai de-aia o ridic mereu pe sus. Andra e o foarte emotionabila,dar si emotionanta fiinta roscata pe care o cunosc,care e dependenta de placa de indreptat parul,pe care o foloseste pana sa isi calce hainele cu ea. E un om care se afla intr-un tren,dupa cum zice singura si care inca nu stie in ce statie sa opreasca,dar spera ca va afla pe drum. Avand in vedere ca de ea se indragostesc oameni din Kosovo,Mexic sau Italia,o inteleg cand zice ca e greu de zis unde se va opri.

Cu Andra am stat si am admirat o zi intreaga cuplurile dintr-un parc din Roma. Doamne,cat se mai iubesc oamenii astia si cati trandafiri cumpara de la vanzatorii ambulanti. De la asta am si pornit exercitiul nostru audiovizual. Am scornit un personaj numit Yolanda care a inventat un aparat ce poate decoda gesturile de iubire ale cuplurilor,mai exact povestile complexe pe care ele le ascund. Una dintre cele mai frumoase imagini imi ramane un cuplu care statea pe iarba asa: el pe spate,ea pe burta,iar el ii bataia fundul cu un picior. Mi s-a parut un gest atat de simplu de afectiune intr-o iubire rodata deja. Ce sa mai zic...astia se iubesc noaptea la picnic cu lumanari,au date-uri oamenii pe la 50 ani si isi fac masaj si glumesc cu trecatorii "10 euro masajul" zice el,iar ea il loveste afectuos,razand.

Cu Florinachi stateam intr-un restaurant,asteptand portia de carbonara. Dupa ce am mancat si ne-am chinuit sa mai cerem chelneritei o furculita (pentru ca italienii nu stiu boaba de engleza,iar noi doar intelegem cat de cat italiana; le punem o intrebare de doua ori si ei ne raspund prima oara cu da,apoi cu nu),am mai cerut o cafea si un corn. Ca sa ne spuna apoi chelnerita ca e romanca si ca mai sunt doi romani la bucatarie,dar nu au voie sa vorbeasca in romana atunci cand sunt multi oameni in jur in restaurant. Si ca,daca avem nevoie de ceva,ei ne ajuta. M-am simtit foarte ciudat.

  Mai sunt Daniellissimo,un mexican care traieste in Canada,face animatie si se imbraca doar in costume negre,un regizor englez cu par afro care s-a indragostit de o rusoaica si acum traieste in St. Petersbourg,mai sunt strazile superbe,fantanile,cismelele si italienii care lasa Aqua di Gio in spatele lor atunci cand trec pe strada,care zambesc mult si te fixeaza cu privirea de mai mai sa te rusinezi,golanii!, italiencele dichisite rau de tot si multi,multi romani,fiecare cu povestile lor. Pana si doamna care face curatenie aici unde stau e romanca.Si-a dat seama o colega care,in prima zi,a stat zece minute sa ii explice in engleza ceva,pana cand mai mai sa renunte,dar una dintre ele si-a exprimat frustrarea in romana si atunci si-au dat seama ca,de fapt,se pot intelege foarte bine in,mdeah,romana.

 As vrea sa am o memorie enorma,sa depozitez toate micile intamplari,detalii,povesti. Astea ma incarca.