Acum,o strada plina de tei infloriti,fara oameni si cu felinare puternice imi pare ca un platou de film. Dar tot imi da senzatia de liniste.
duminică, 5 iunie 2011
It's all so quiet
Mergand noaptea pe strada mea plina de tei in floare,mi-am amintit de un moment care mie si acum mi se pare de maxima intimitate cu mine insami. Acum vreo 3-4 ani,era noaptea galeriilor si nimeni nu mai voia sa vina cu mine sa vada Galeria Posibila,ne plimbaseram cam peste tot,asta era ultima de vazut. A fost momentul meu "gata,sunt rebela si nu am nevoie de voi ca sa fac asta". Imi placea prea mult numele si credeam ca sigur se intampla ceva misto pe-acolo. Am nimerit strada,nu stiam numarul la care era galeria,am parcat masina undeva aleatoriu si am pornit sa caut Galeria Posibila. Evident,era la celalalt capat fata de masina,but no worries,parea placut drumul. O strada plina de case,cu tufe de mana Maicii-Domnului proaspat inflorite,cu tei si alte verzituri care miroseau incredibil de proaspat,de frumos. O pisica razleata care se holba la mine si nicio urma de om. Asta a fost contextul perfect care m-a facut sa ma simt atat de constienta de sine si totusi atat de calma. Eram clasa a 12-a,ingrozita de examene,de niste alegeri pe care trebuia sa le fac si nu voiam. Aveam in jur colegi hotarati,disciplinati,realisti,rationali. Adica tot ceea ce eu nu eram. Si atunci mi-am zis "De ce atata presiune? Poti sa faci atat de multe.S-o gasi un strung si pentru tine.Totul o sa fie bine :)". Bineinteles,galeria era inchisa,dar nici n-a mai contat.
Acum,o strada plina de tei infloriti,fara oameni si cu felinare puternice imi pare ca un platou de film. Dar tot imi da senzatia de liniste.
Acum,o strada plina de tei infloriti,fara oameni si cu felinare puternice imi pare ca un platou de film. Dar tot imi da senzatia de liniste.
miercuri, 1 iunie 2011
Ironic
Te trezesti dimineata singur,fara sa iti sune alarma,e duminica si e soare. Gasesti tort de ciocolata proaspat in bucatarie. Te urci in masina,pui un cd cu muzica pe care o ascultai acum vreo doi ani si ti se pare ca te intorci la parfumul unei iubiri vechi. Iti place. Doamne,de cand asteptai sa vina caldura. Pentru prima oara anul asta,picioarele sunt dezgolite,pielea e libera sa respire. Si e asa ciudat,pentru ca te-a prins un sentiment in ultima vreme,un sentiment care te face sa crezi ca poti sa faci orice vrei de-acum incolo. Esti tanar si ti se pare ca ai atat de mult de iubit,atat de mult de mangaiat,atat de mult de glumit,atat de mult de alergat noaptea pe strazi cand miroase a tei,atat de mult de dansat si atatea greseli de facut,cu totul noi decat cele de pana acum. Ai aripi. Oameni iti intra in viata si iti arata ca e atat de misto sa ai cu cine sa razi,ca sunt atatea locuri de cucerit si atatea priviri pe care poti sa le intorci,incat tot ce poti sa faci e sa iei o pauza de la toate activitatile zilnice,de la scoala,de la toata lumea pe care ai cunoscut-o,sa ii lasi putin in stand-by si sa pornesti cu rucsacul in spate. Sa dansezi cu necunoscuti si sa aberezi despre viata.Sa intrebi 'de ce?' si sa ti se raspunda 'de ce nu?'. Sa te bagi,doar de dragul de a vedea ce iese si pana cand poate sa tina. Sa ai curajul,aproape tampit uneori,de a gandi mai putin si a-ti elibera complet instinctele. Sa crezi ca urmatoarea ta miscare poate sa schimbe cursul vietii,nu numai al vietii tale,ci al vietii tuturor celor ce te inconjoara. Sa mananci la 5 dimineata in orase indepartate si sa iti apara un om care nu vrea sa te lase sa mananci singur,are povesti sa iti spuna si te place. Sa iti dai seama ca sunt atatea senzatii de experimentat si ca fiecare fiinta cu care interactionezi te provoaca in feluri diferite, te face sa scoti din tine unele parti de care nu aveai habar. Sa te certi doar de dragul pasiunii. Sa vrei sa nu te atasezi si sa iti dai seama ca iti iese,dar nu chiar conform planului. Viata iti arata ca se poate juca cu tine mai spectaculos decat crezi tu ca te poti juca cu ea. Sa cuceresti si sa iti dai seama ca nu asta voiai. Sa ai mai multe de povestit decat timp sa o faci. Sa nu ai timp sa dormi,pentru ca sunt atatea de trait.
Si apoi,si apoi,si apoi...sa faci pana de benzina pentru prima oara in viata ta,pe un bulevard din centrul Capitalei,pe banda din mijloc :)
Si apoi,si apoi,si apoi...sa faci pana de benzina pentru prima oara in viata ta,pe un bulevard din centrul Capitalei,pe banda din mijloc :)
vineri, 27 mai 2011
Epic
-Zi-mi prima imagine,primul miros,primul sunet,prima idee, care iti vine in minte cand te gandesti la senzualitate.
-Doi oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Si a doua idee?
-Trei oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Doi oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Si a doua idee?
-Trei oameni mulandu-se unul pe celalalt.
vineri, 20 mai 2011
Gavalda-ing
Fiecare carte pe care am citit-o imi aminteste cumva de locul unde eram,de starea pe care o aveam si de oamenii prezenti atunci in viata mea. Am dat de Anna Gavalda,cu "Impreuna", in vara in care am fost prima oara in delta,la Sulina si tin perfect minte ca am terminat-o la etajul al patrulea dintr-un bloc din Tulcea. Era foarte cald,eram la si cu OP a mea,care se uita la seriale cu fantome. Imi placuse. Am vazut apoi si filmul (Audrey Tatou si Guillaume Canet in aceeasi oala,mmm),care e sub roman si atunci mi-am dat seama ca e vorba de cum abordeaza tipa povestea si ca ii si iese bine. E vorba despre chestia aia: nu conteaza daca cineva incearca sa ii fure ideile,pentru ca oricum n-o sa le poata aborda ca ea. Sîc!
Mi-am amintit de asta,pentru ca tocmai am citit "O iubeam",tot al Annei Gavalda. Da,abordeaza subiecte la care sunt sensibila (haha,eu sunt genul ala de gagica,sensibila la anumite subiecte si tot ce mai pot sa sper,spre binele meu,e ca pot face diferenta intre cine le trateaza prost si cine le trateaza bine). Femeia asta are un stil curat,simplu,cu mult dialog si mult umor. Si uite asa se salveaza de la a scapa in melodrama si in sentimentalisme si in patetism.
Am dat in "O iubeam" de multe puncte mici care ma preocupa. Tocmai ridicasem unui prieten problema celui care trebuie sa spuna "Ba,mi-esti indiferent,tre sa ne separam vietile". In orice fel de relatie,de prietenie,de cuplu. E groaznic sa fii ala care trebuie sa spuna asta. Adica pe celalalt,cum zice si unul dintre personaje din romanul asta,o sa se gaseasca cineva sa-l consoleze. Ma rog,sunt doua dureri diferite,dar sunt DOUA dureri,nu e una singura in momente ca astea. Ce ii spui unui om care nu a gresit cu nimic,practic,pe care poate il cunosti de mult timp si cu care ai trait momente foarte frumoase? Dar simti ca tu te-ai transformat,nu mai mergi in aceeasi directie cu el si (urat spus,dar atat de adevarat) nevoile tale s-au schimbat? Mda,probabil ca e nevoie de curaj sa iti asumi asta, s-o si rostesti si sa iti asumi si reactia celuilalt. Eu,recunosc,nu l-am avut la momentul cand am trait asa ceva. Mi se parea ca nu poti spune prea multe in asemenea situatii,mai bine pleci,mai dai un buna ziua din complezenta si lasi viata sa umple goluri.
Aici avem un socru si o ...fosta nora. Adica se intampla ca baiatul domnului socru sa isi ia intr-o zi bagajele,sa se urce intr-un avion cu amanta lui si astfel sa se desparta de sotie. Asta,sarmana,se credea fericita,avea viata ei de familie pe care o alesese si care ii placea si se trezeste deodata cu barba-su cu bagajele in mana. E cam devastata. Pleaca la casa de la tara a lu' socra-su cu cele doua fete si acolo ajunge sa aiba un dialog misto cu batranul asta conformist,care nu-si arata niciodata sentimentele. Insa,in fata femeii asteia care purta candva,demult,conversi galbeni (cred ca sunt misto gagicile care poarta conversi galbeni),el se deschide. Si ii atrage atentia prin povestea lui de viata,prin netrairea unei mari povesti de dragoste (haha,de-aia e mare,ca e neterminata),pentru ca nu a avut curajul sa isi paraseasca sotia si s-o iubeasca pe cealalta. Asta,asa mare si gros rezumat de mine. Lucrurile sunt mult mai fine in roman. Batranul e misto ca personaj. Un copil extraordinar de cuminte inca de mic,pentru care sa urce cu liftul pana la etajul sase era marea aventura,care se casatoreste cu primul flirt (transformat intr-o sotie ca la carte,intr-o relatie prea confortabila si prea conventionala). (Si acum imi amintesc de Yohji Yamamoto in trailerul filmului sau: Too good harmony is boring,maybe conflict is charming,exciting.) Nenea asta,la 42 ani,se indragosteste de o traducatoare cu care isi traieste momentele (evident, scurte si intense) prin camere de hotel in diverse orase ale lumii. Si e atat de misto cum COINCIDENTELE ii dicteaza cursul vietii: cand se hotaraste sa divorteze,ii apare in birou secretara pe care tocmai o parasise sotul si pe care o vede daramata. Si atunci i se pare ingrozitor sa iti lasi sotia.
Si amanta din amintirile lui e misto. Cum scrie ea,cand stau impreuna in camere de hotel, liste lungi cu activitati banale pe care viseaza sa le faca cu el: "...sa beau margarita la umbra,sa trisez,sa invat sa folosesc un fier de calcat,sa arunc fierul de calcat pe fereastra,sa cant in ploaie,sa fug de turisti,sa ma ametesc,sa-ti spun tot adevarul,sa-mi amintesc ca nu orice adevar trebuie spus,sa te ascult,sa-ti dau mana,sa-mi recuperez fierul de calcat...".
Sunt multe chestii mici si misto. De exemplu,fraza care il convinge sa o angajeze pe cea care ii va fi o viata secretara: ii spusese ca ea nu vrea sa fie ciupita de fund si ca nu vrea sa se intoarca la parintii ei acasa. Ca o se intoarca numai cand o sa aiba o masina a ei,ca sa fie sigura ca poate pleca!
Cand eram mica,eram obsedata de nobletea oamenilor in situatii dintr-astea de viata. Nici nu voiam sa imi imaginez viata langa niste oameni care se cearta voluptuos. Cum mi se mai parea ca nu am ce discuta cu oamenii care nu dau la mate-info dupa clasa a opta.Acum cred ca nobletea asta pe care mi-o imaginam eu era de multe ori amestecata cu ipocrizie,acum cred ca un om care se cearta cu pasiune poate sa fie mult mai nobil decat unul care refuza sa se certe si mai cred ca unii dintre oamenii care nu au facut mate-info sunt foarte interesanti.Dixit!
Mi-am amintit de asta,pentru ca tocmai am citit "O iubeam",tot al Annei Gavalda. Da,abordeaza subiecte la care sunt sensibila (haha,eu sunt genul ala de gagica,sensibila la anumite subiecte si tot ce mai pot sa sper,spre binele meu,e ca pot face diferenta intre cine le trateaza prost si cine le trateaza bine). Femeia asta are un stil curat,simplu,cu mult dialog si mult umor. Si uite asa se salveaza de la a scapa in melodrama si in sentimentalisme si in patetism.
Am dat in "O iubeam" de multe puncte mici care ma preocupa. Tocmai ridicasem unui prieten problema celui care trebuie sa spuna "Ba,mi-esti indiferent,tre sa ne separam vietile". In orice fel de relatie,de prietenie,de cuplu. E groaznic sa fii ala care trebuie sa spuna asta. Adica pe celalalt,cum zice si unul dintre personaje din romanul asta,o sa se gaseasca cineva sa-l consoleze. Ma rog,sunt doua dureri diferite,dar sunt DOUA dureri,nu e una singura in momente ca astea. Ce ii spui unui om care nu a gresit cu nimic,practic,pe care poate il cunosti de mult timp si cu care ai trait momente foarte frumoase? Dar simti ca tu te-ai transformat,nu mai mergi in aceeasi directie cu el si (urat spus,dar atat de adevarat) nevoile tale s-au schimbat? Mda,probabil ca e nevoie de curaj sa iti asumi asta, s-o si rostesti si sa iti asumi si reactia celuilalt. Eu,recunosc,nu l-am avut la momentul cand am trait asa ceva. Mi se parea ca nu poti spune prea multe in asemenea situatii,mai bine pleci,mai dai un buna ziua din complezenta si lasi viata sa umple goluri.
Aici avem un socru si o ...fosta nora. Adica se intampla ca baiatul domnului socru sa isi ia intr-o zi bagajele,sa se urce intr-un avion cu amanta lui si astfel sa se desparta de sotie. Asta,sarmana,se credea fericita,avea viata ei de familie pe care o alesese si care ii placea si se trezeste deodata cu barba-su cu bagajele in mana. E cam devastata. Pleaca la casa de la tara a lu' socra-su cu cele doua fete si acolo ajunge sa aiba un dialog misto cu batranul asta conformist,care nu-si arata niciodata sentimentele. Insa,in fata femeii asteia care purta candva,demult,conversi galbeni (cred ca sunt misto gagicile care poarta conversi galbeni),el se deschide. Si ii atrage atentia prin povestea lui de viata,prin netrairea unei mari povesti de dragoste (haha,de-aia e mare,ca e neterminata),pentru ca nu a avut curajul sa isi paraseasca sotia si s-o iubeasca pe cealalta. Asta,asa mare si gros rezumat de mine. Lucrurile sunt mult mai fine in roman. Batranul e misto ca personaj. Un copil extraordinar de cuminte inca de mic,pentru care sa urce cu liftul pana la etajul sase era marea aventura,care se casatoreste cu primul flirt (transformat intr-o sotie ca la carte,intr-o relatie prea confortabila si prea conventionala). (Si acum imi amintesc de Yohji Yamamoto in trailerul filmului sau: Too good harmony is boring,maybe conflict is charming,exciting.) Nenea asta,la 42 ani,se indragosteste de o traducatoare cu care isi traieste momentele (evident, scurte si intense) prin camere de hotel in diverse orase ale lumii. Si e atat de misto cum COINCIDENTELE ii dicteaza cursul vietii: cand se hotaraste sa divorteze,ii apare in birou secretara pe care tocmai o parasise sotul si pe care o vede daramata. Si atunci i se pare ingrozitor sa iti lasi sotia.
Si amanta din amintirile lui e misto. Cum scrie ea,cand stau impreuna in camere de hotel, liste lungi cu activitati banale pe care viseaza sa le faca cu el: "...sa beau margarita la umbra,sa trisez,sa invat sa folosesc un fier de calcat,sa arunc fierul de calcat pe fereastra,sa cant in ploaie,sa fug de turisti,sa ma ametesc,sa-ti spun tot adevarul,sa-mi amintesc ca nu orice adevar trebuie spus,sa te ascult,sa-ti dau mana,sa-mi recuperez fierul de calcat...".
Sunt multe chestii mici si misto. De exemplu,fraza care il convinge sa o angajeze pe cea care ii va fi o viata secretara: ii spusese ca ea nu vrea sa fie ciupita de fund si ca nu vrea sa se intoarca la parintii ei acasa. Ca o se intoarca numai cand o sa aiba o masina a ei,ca sa fie sigura ca poate pleca!
Cand eram mica,eram obsedata de nobletea oamenilor in situatii dintr-astea de viata. Nici nu voiam sa imi imaginez viata langa niste oameni care se cearta voluptuos. Cum mi se mai parea ca nu am ce discuta cu oamenii care nu dau la mate-info dupa clasa a opta.Acum cred ca nobletea asta pe care mi-o imaginam eu era de multe ori amestecata cu ipocrizie,acum cred ca un om care se cearta cu pasiune poate sa fie mult mai nobil decat unul care refuza sa se certe si mai cred ca unii dintre oamenii care nu au facut mate-info sunt foarte interesanti.Dixit!
sâmbătă, 14 mai 2011
Nothing is forever and that's cool
Una dintre cele mai misto premise intalnite in ultima vreme mi se pare asta: One Day. Deocamdata doar trailerul. Nu vorbim de capodopere,dar are sanse sa fie un film decent si poate chiar foarte dragut. Ma astept sa aiba chestii care sa-mi placa,nu doar ideea asta. Bine,si Anne Hathaway,careia mi se pare ca ii sta bine cu orice lungime de par (ador asta la femei).
Credeam ca oamenii AIA importanti sunt cei fara de care nu poti trai zilnic. Credeam cu putere numai in povestile mari si lungi. Ma astept ca povestea asta sa imi demonstreze fix inversul,si anume ca e FOARTE TARE sa cunosti pe cineva,sa te intalnesti cu el o singura zi pe an,in fiecare an,si sa traiesti momente intense,sa iti lase emotii mari si diverse,sa lase intrebari si curiozitati care sa creasca,sa te faca sa te simti viu,timp de 364 zile,cate mai ai,pana la urmatoarea intalnire. Sa iti traiesti viata,cu amalgamul ei,care uneori strica povestile de dragoste,departe de celalalt. Pe celalalt sa il stii la fel de ocupat cu viata lui,la fel de ocupat sa se lupte sa evolueze,sa greseasca,sa doarma langa altcineva noptile, dar sa se intoarca la tine cu o sete incredibila de momentele voastre scurte. Cred ca e un schimb de energii foarte misto si mai cred ca e atat de tare sa lasi uneori lucrurile in coada de peste,sa nu clarifici nimic,sa nu stii ce se intampla maine sau la anul,sa alergi,avand totusi credinta ca alergatura asta are cel putin cate un final. Macar unul pe an,in care nu discuti/simti/faci nimicuri cotidiene,ci chestii mult mai mari.
Poate pentru ca am o maaaare foame pentru tot ceea ce imi poate arata ca 'marile' mele idei pe care le am despre viata si care sunt pur teoretice (majoritatea)(ok,radeti) sunt,de fapt,niste mari clisee si pot fi rasturnate,pentru ca viata este groaznic de ironica,se distreaza maxim testand limitele unor fiinte natangi,care se autolimiteaza prin definitie.
Abia astept sa ma indragostesc de un baiat cu parul lung. Abia astept sa ma opreasca politia si sa fac misto,sa ma comport ca o nebuna. Abia astept sa intalnesc prima ciorba de burta perfecta. Abia astept sa ma ridic in picioare,in timpul unui curs plictisitor si sa plec. Asta dupa ce urlu nitel. Abia astept micile momente in care pur si simplu,viata bate filmul.
Credeam ca oamenii AIA importanti sunt cei fara de care nu poti trai zilnic. Credeam cu putere numai in povestile mari si lungi. Ma astept ca povestea asta sa imi demonstreze fix inversul,si anume ca e FOARTE TARE sa cunosti pe cineva,sa te intalnesti cu el o singura zi pe an,in fiecare an,si sa traiesti momente intense,sa iti lase emotii mari si diverse,sa lase intrebari si curiozitati care sa creasca,sa te faca sa te simti viu,timp de 364 zile,cate mai ai,pana la urmatoarea intalnire. Sa iti traiesti viata,cu amalgamul ei,care uneori strica povestile de dragoste,departe de celalalt. Pe celalalt sa il stii la fel de ocupat cu viata lui,la fel de ocupat sa se lupte sa evolueze,sa greseasca,sa doarma langa altcineva noptile, dar sa se intoarca la tine cu o sete incredibila de momentele voastre scurte. Cred ca e un schimb de energii foarte misto si mai cred ca e atat de tare sa lasi uneori lucrurile in coada de peste,sa nu clarifici nimic,sa nu stii ce se intampla maine sau la anul,sa alergi,avand totusi credinta ca alergatura asta are cel putin cate un final. Macar unul pe an,in care nu discuti/simti/faci nimicuri cotidiene,ci chestii mult mai mari.
Poate pentru ca am o maaaare foame pentru tot ceea ce imi poate arata ca 'marile' mele idei pe care le am despre viata si care sunt pur teoretice (majoritatea)(ok,radeti) sunt,de fapt,niste mari clisee si pot fi rasturnate,pentru ca viata este groaznic de ironica,se distreaza maxim testand limitele unor fiinte natangi,care se autolimiteaza prin definitie.
Abia astept sa ma indragostesc de un baiat cu parul lung. Abia astept sa ma opreasca politia si sa fac misto,sa ma comport ca o nebuna. Abia astept sa intalnesc prima ciorba de burta perfecta. Abia astept sa ma ridic in picioare,in timpul unui curs plictisitor si sa plec. Asta dupa ce urlu nitel. Abia astept micile momente in care pur si simplu,viata bate filmul.
marți, 10 mai 2011
Franţuzisme
Stau uneori si ma minunez la frumusetea unor expresii. E clar ca am o sensibilitate pentru cuvinte,pornind cu forma (de la cea scrisa pana la cea rostita),si terminand cu fondul,de la sensul lor denotativ,pana la (mai ales) cel conotativ. Iubesc alunitele,mi se pare ca alunitele sunt semne distinctive (sunt sigura ca gemenii au altfel pozitionate alunitele) care infrumuseteaza oamenii,am crezut asta dintotdeauna. Cand am descoperit cum spun francezii alunitelor,cred ca am avut un fel de revelatie,un soi de confirmare a modului cum vad lumea prin alunite: grains de beauté. Daca as traduce mot-à-mot,ar insemna grăunţe de frumusete. Alunitele nu sunt niciodata banale,sunt frumusete adunata in grăunţe pe pielea unui om :)
Am vazut recent 'Stardust' si cred ca titlul asta ar fi sunat mult mai bine daca ar fi fost in franceza: poussière d'étoiles. Imi placea expresia inca din liceu (Diana,daca citesti asta,cred ca-ti amintesti). Mi se pare ca forma expresiilor astora in franceza emana o senzualitate care fac conceptele in sine cu mult mai seducatoare.
Parca si maselele de minte,pe care le urasc cu desavarsire si de care abia astept sa scap,suna mai bine: dents de sagesse. Cand o sa am film(ulete) la fel de bune ca synopsisurile sau tag-line-urile pe care le scriu,o sa fiu mare.
P.S.: Eram in primul sau al doilea an de liceu,intr-o farmacie de pe Magheru;atunci am vazut un gel de dus Bourjois pe care scria 'grains de beauté'. Cand ma gandesc ca au unul care se numeste 'Déshabillez moi!'...
P.S.: Eram in primul sau al doilea an de liceu,intr-o farmacie de pe Magheru;atunci am vazut un gel de dus Bourjois pe care scria 'grains de beauté'. Cand ma gandesc ca au unul care se numeste 'Déshabillez moi!'...
joi, 5 mai 2011
Tm
Incep sa cred ca sunt un fel de circar. Paralela simbolica cu circul se bazeaza pe mai multe aspecte,deocamdata ma axez pe 'viata intr-un bagaj'. Cred ca asa sunt oamenii astia care tot umbla prin festivaluri:cu viata-ntr-un bagaj.
Azi m-am hotarat sa ma mut in Timisoara si l-am si anuntat pe tata,care ma sprijina complet. Imi place mult orasul asta,are niste cladiri splendide,deja stiu balconul la care vreau sa stau. Si oamenii...Stateam dimineata inghetati intr-o cafenea,incercand sa ajungem pe o anumita strada. O gagica frumoasa care invata la alta masa a trecut pe langa noi spre baie,si-a cerut scuze ca ne deranjeaza si ca ne-a auzit conversatia,si s-a oferit sa ne explice ea,daca vrem,cum sa ajungem la destinatie. Utterly nice of her.
Nu exista ceva comparabil cu calatoria :). Hai cu Timishortu'
Azi m-am hotarat sa ma mut in Timisoara si l-am si anuntat pe tata,care ma sprijina complet. Imi place mult orasul asta,are niste cladiri splendide,deja stiu balconul la care vreau sa stau. Si oamenii...Stateam dimineata inghetati intr-o cafenea,incercand sa ajungem pe o anumita strada. O gagica frumoasa care invata la alta masa a trecut pe langa noi spre baie,si-a cerut scuze ca ne deranjeaza si ca ne-a auzit conversatia,si s-a oferit sa ne explice ea,daca vrem,cum sa ajungem la destinatie. Utterly nice of her.
Nu exista ceva comparabil cu calatoria :). Hai cu Timishortu'
miercuri, 27 aprilie 2011
Aiurea
Stau intr-o camera de hotel si ghici ce! am blocat geamul si e prea cald. Pana si pentru mine. Si-atunci ce pot sa fac daca nu adorm,pai zic sa zbor aiurea cu gandurile,doar e noapte. Sa ma gandesc la ce povesti sa mai inventez. Ma gandesc la aia cu liftu' blocat. Si nu pot sa trec la patru persoane blocate,pentru ca raman fixata pe premiza unei comedii romantice,cred eu. Un el si-o ea blocati intr-un lift,am asta in cap de o groaza de timp. Teoria mea e ca daca ramai vreodata blocat cu un el (si esti o ea) sau cu o ea (si esti un el),ei bine,ti-ai gasit Fat-Frumosul,respectiv Ileana-Cosanzeana. Daca ti-ai pus vreodata intrebarea 'is he/she the one?',un lift blocat in care te afli cu o persoana necunoscuta de sex opus e clar semnul-raspuns de care aveai nevoie: 'da,ma,e!'.HA,deep rau,nu?
Childish,I know,am multe de-astea prin creier.
Childish,I know,am multe de-astea prin creier.
luni, 18 aprilie 2011
La mano de Dios
Conduc spre scoala si imi rasar idei in cap: ca nu mai simt nimic,ca sunt goala pe dinauntru,ca ori daca fac film sau ma fac secretara e acelasi lucru. Gata,eu cred ca nu am nimic de spus lumii,nici in cuvinte,nici in imagini. Si mai bine ma fac secretara,imi imaginez ca as fi chiar una foarte buna,prea proasta nu sunt,zic ca m-as descurca. Pantofi inalti am destui,sa merg in ei e o placere,important e ca distanta dintre picioare sa ramana constanta si destul de mica,as zice. Ca sa evitam complicatiile.
And then I stopped bullshitting myself. Ce naiba ma iau atat de in serios? Si vad Maradona a lui Kusturica. Si se termina si ma simt plina de energie,imi vine sa strig 'Ole ole ole' si sa cant si sa-mi asum dezorganizarea din minte,fascinatia pentru imperfectiunea asta colorata,pentru nebunii care traiesc fara sa se intrebe prea multe,pentru dementii care fac obsesii si merg pentru ele pana in panzele albe,pentru geniile care ajung foarte sus,ca apoi sa cada foarte jos si sa ridice (sau nu),pentru femeile care raman si lupta pentru barbatii lor atunci cand nici ei nu mai sunt in stare sa lupte pentru ei insisi,pentru tangoul care m-a cucerit definitiv. De fapt,pentru cei care se distreaza traind orice-ul cu mare pasiune.
Poate e doar un documentar despre unul dintre cei mai mari fotbalisti ai lumii,un nebun pitoresc cu dependente ('if cocaine is a drug,then I'm a drug addict') si prieteni gen Fidel Castro. In mine a mers mult mai departe,aveam nevoie sa imi amintesc de latinii astia indisciplinati,poate kitschosi,care imi transmit o mare pofta de viata.
P.S.: Maradona cantand e delicios si titlul e foarte misto ales (Maradona a dat golul impotriva Angliei,in '86, aproape cu mana,numai ca arbitrul nu a observat asta si golul a contat; atunci,toti argentinienii au simtit ca Dumnezeu i-a razbunat pentru razboiul din Malvine)
And then I stopped bullshitting myself. Ce naiba ma iau atat de in serios? Si vad Maradona a lui Kusturica. Si se termina si ma simt plina de energie,imi vine sa strig 'Ole ole ole' si sa cant si sa-mi asum dezorganizarea din minte,fascinatia pentru imperfectiunea asta colorata,pentru nebunii care traiesc fara sa se intrebe prea multe,pentru dementii care fac obsesii si merg pentru ele pana in panzele albe,pentru geniile care ajung foarte sus,ca apoi sa cada foarte jos si sa ridice (sau nu),pentru femeile care raman si lupta pentru barbatii lor atunci cand nici ei nu mai sunt in stare sa lupte pentru ei insisi,pentru tangoul care m-a cucerit definitiv. De fapt,pentru cei care se distreaza traind orice-ul cu mare pasiune.
Poate e doar un documentar despre unul dintre cei mai mari fotbalisti ai lumii,un nebun pitoresc cu dependente ('if cocaine is a drug,then I'm a drug addict') si prieteni gen Fidel Castro. In mine a mers mult mai departe,aveam nevoie sa imi amintesc de latinii astia indisciplinati,poate kitschosi,care imi transmit o mare pofta de viata.
P.S.: Maradona cantand e delicios si titlul e foarte misto ales (Maradona a dat golul impotriva Angliei,in '86, aproape cu mana,numai ca arbitrul nu a observat asta si golul a contat; atunci,toti argentinienii au simtit ca Dumnezeu i-a razbunat pentru razboiul din Malvine)
duminică, 3 aprilie 2011
Autocenzura
Citind,am dat de-un personaj feminin de pe la 1880 si ceva,care scria romane pornografice sub nume anonim,pe care i le citea pana si Queen Victoria. Cand a inceput sa scrie romane "serioase",si-a pus pe ele si numele adevarat. Cei care stiau ce scria ea inainte,i-au spus ca si-a pierdut farmecul. Si ma tot gandesc la autocenzura. Zic de multe ori cat de norocoasa sunt ca m-am nascut in anii astia si chiar si in tara asta (nu stiu cum as fi reactionat in tarile arabe,de exemplu),dar,de fapt,eu chiar ma mint. Nu traiesc pe cat de libera as putea sa traiesc,nu traiesc pe cat de libera visez.
Ma tot gandesc ca e mai misto sa scrii sub pseudonim,ca cinesseur,de exemplu. E interesant pana si misterul asta pe care ti-l da un pseudonim,dar cred ca cel mai mult castiga calitatea scrisului si libertatea pe care ti-o poti lua in subiecte,in stil,in vocabular. Bine,aici nu ma refer la cei care scriu sub pseudonim pentru ca fug de responsabilitatea pe care trebuie sa si-o asume orice om cand arunca idei,cuvinte,sunete,imagini unui public.
Cand o sa ma lepad de toate cliseele din minte si de toate regulile sociale carora le permit sa ma ingradeasca,o sa scriu mult mai bine. Dap,si-o sa traiesc mai pasional :))
Ma tot gandesc ca e mai misto sa scrii sub pseudonim,ca cinesseur,de exemplu. E interesant pana si misterul asta pe care ti-l da un pseudonim,dar cred ca cel mai mult castiga calitatea scrisului si libertatea pe care ti-o poti lua in subiecte,in stil,in vocabular. Bine,aici nu ma refer la cei care scriu sub pseudonim pentru ca fug de responsabilitatea pe care trebuie sa si-o asume orice om cand arunca idei,cuvinte,sunete,imagini unui public.
Cand o sa ma lepad de toate cliseele din minte si de toate regulile sociale carora le permit sa ma ingradeasca,o sa scriu mult mai bine. Dap,si-o sa traiesc mai pasional :))
sâmbătă, 2 aprilie 2011
Zambreasca
Se spune ca fiecare om isi aminteste de copilaria sa ca fiind perioada cea mai frumoasa din viata,indiferent de conditiile in care a trait. Cand aud chestia asta,ma intreb daca nu cumva "cea mai frumoasa" asta vine din dulceata pe care o capata amintirile. Cu cat sunt mai vechi,cu atat sunt mai frumoase. Cu cat te departezi de un eveniment sau de o perioada anume din viata,cu atat se pune o patina care te face sa vezi si sa intelegi altfel intamplarile. Cu nostalgie.
Vazand astazi niste fotografii de la nunta de aur a bunicilor unui prieten,mi-a venit in cap vechea doleanta,pe care o am inca din clasele primare: sa fi avut si eu un bunic cu o pieptanatura clasica,cu papion si smoking impecabile si alura de aristocrat,care sa fi venit sa ma culeaga de la scoala. Am ratacit mult prin curtea scolii primare,asteptand-o si ore intregi pe mama,care avea sarcina sa ne ia acasa,printre multe altele, si care nu facea fata tuturor activitatilor care o solicitau. Si vedeam cum vin bunicii si-si culeg nepotii,le cară ghiozdanele si ii intreabă cum a fost ziua de scoala. Iar acest prieten al meu imi spune ca el isi dorea,de fapt,bunici la tara,cum am avut eu.
Eu inca ii am pe Petra si Pantelimon,cuplul de foc,cum le zic eu,ca-s amandoi nascuti in zodia Leului. La ei,la Zambreasca,am aterizat cica atunci cand aveam abia patru luni. Bunica-mea imi vorbeste cu mare dragoste de prima parte a copilariei mele,de care,eu,evident,nu-mi amintesc nimic. Zice ca eram un copil grasan,care nu plangea,manca tot ce i se dadea,facea caca des si dormea mult,in schimb ce verisoara-mea mai mare,si,mai tarziu,frate-miu,se intreceau in urlete si in nazuri la mancare.Eu eram pe treaba mea inca de-atunci.
Amintirile incep de undeva mai tarziu si n-as prea sti sa le sortez cronologic. Am in minte perfect sarbatorile de-acolo: Rusaliile,Pastele,Revelionul,Craciunul,nuntile si inmormantarile. Rusaliile imi erau cele mai dragi,trebuia sa ne perindam pe la toate matusile,sa mancam colarez si sa fim spalati pe picioare intr-un lighean cu apa,unde erau taiate bucatele de sapun si tot felul de plante frumos-mirositoare. Imi amintesc ca era totul deja inverzit si erau diminetile insorite si calde. Primeam,parca,si oale de pamant,preferatele mele. Si acum iubesc apa de la fantana bauta in oala de pamant.
Nuntile erau sarbatoare pentru tot satul,nuntasii se plimbau pe jos pana la biserica cu bradul impodobit cu hartii colorate,cu plosca cu vin sau palinca,din care gustau toti privitorii. Oamenii se strangeau puhoi pe la portile de pe strada principala,sa vada mirii,nasii,alaiul. Deh,intr-un sat in care nu se intampla nimic,ce era de facut decat sa casti gura? Inmormantarile erau mult mai distractive,in afara de moartea uneia dintre surorile bunica-mii,cand o vedeam mereu plangand pe Petra. Nu prea intelegeam eu mare lucru,decat ca bunica-mea nu prea mai avea timp sa ma indoape cu pomana si coliva. Avea mult mai multa grija de mort. Iubeam coliva si inca o iubesc. De pe atunci am fost invatata (chestie care azi mi se pare una dintre cele mai amuzante invataturi ale bunica-mii) sa jelesc. La noi in sat, jelitul e o treaba privita foarte serios. Deci ori ai iubit mortul ala,ori ba! Daca ti-a fost sot si l-ai urat,ei bine,acum trebuie sa-l jelesti sa te auda satele invecinate,caci altfel ti-ai pus in cap gura lumii! Jelitul asta e mai mult un cantat-strigat cu versuri gen "de ce ai plecat,cui m-ai lasat,nu mai am rost pe lume fara tine,ia-ma si pe mine acolo". Sirop cu miere. Si multe lacrimi pentru induiosarea audientei. Ma gandesc cu groaza la moartea bunica-mii. Ce-o sa fac daca n-o sa pot plange si urla?! O sa inteleaga vreodata ca am iubit-o si ii multumesc ca m-a crescut? As vrea s-o fac fericita si cand trece in lumea cealalta,dar,pe bune,mamaie,nu stiu daca o sa pot si plange si urla-canta "mamaia mea de m-ai crescut,viata grea ai mai avut". Pentru ca,mda,m-a pus sa repet cum o s-o jelesc.
Cand era vreo sarbatoare dedicata mortilor,trezitul era cea mai interesanta activitate din lume. Se intorcea bunica-mea de la cimitir si gaseam in cosnita bomboane de menta,eugenii,prajituri si tot felul de imparteli. Ah,ca si atunci cand ma treazeam si simteam miros de orez cu lapte,proaspat facut de bunica-mea. Nimeni,nici macar mama,nu face orezul ca al ei,si nu ma refer neaparat la gust,ci mai degraba la textura. Un singur trezit m-a infricosat,desi acum ma amuza teribil. M-am trezit si nu era nimeni acasa,frate-miu inca dormea. Am inceput s-o caut pe bunica-mea,apoi pe bunica-miu. Nimic. M-am speriat atat de tare,incat am trezit si pe mogaldeata negricioasa aka frate-miu,l-am apucat de-o mana si-am pornit pe ulita desculti,in pijamale,plangand amandoi si intreband pe toata lumea de mamaie. Doi copii muciosi imbracati in pijamale flausate alergau plangand,impiedicandu-se de cate-o balega. Am aterizat la tusa Geta,cea mai misto matusa,unde am gasit-o,in cele din urma pe bunica-mea,care radea copios uitandu-se la noi. Iar eu n-am putut intelege cum de ne-a putut lasa singuri,fara sa ne anunte ca pleaca asa de dimineata,si,mai ales,nu intelegeam cum putea sa rada cand eu eram atat de serios speriata.
M-am mai speriat eu o data cam urat. Eram in camera principala,unde si dormeam,si ne uitam la televizor. Seara,iarna. Deodata am auzit ca usa de la intrare se deschide,am apucat doar sa zic "mamaie,s-a auzit usa" si am zbughit-o catre gemuletul mic care dadea spre hol,fix spre usa de la intrare,care s-a si inchis,pana sa apuc sa vad pe cineva. Bunica-mea,chitibusara, "Hai mamaie nu te duci sa vezi ce-a fost asta?". Doamne fereste,nu m-as fi miscat nici sa ma bati,muream acolo de frica a ceea ce a fost si ea ma trimitea sa investighez. A ras,s-a dus si ne-a adus pungile cu cadouri. Venise Mos Craciun.
Revelionul era mare sarbatoare. Rochie festiva neaparat 'frez' (adica roz),dormit dupa-amiaza,ca sa rezistam noaptea (pana la 12 macar),par pus pe niste moate facute din ziare (mamaaa,si ce carlionti frumosi ieseau),nitica sampanie sa ciocnim si noi si,bineinteles,programul special de la televizor. Ne imbracam de gala si petreceam cu cozonac si salata de boeuf cu frate-miu si bunicii,pana ne lua somnul.
Apropo de par,cea mai mare amenintare pe care o putea spune bunica-mea atunci cand nu eram cuminte era "Te tund" si toate visele mele urate erau cu tunsul parului. Imi iubeam parul si nu voiam sa-l tund niciodata. De-as fi stiut ca de bunavoie o sa ajung sa ma tund mai scurt ca frate-miu hehe
Frate-miu. P-asta il stiu de cand s-a nascut si povestea relatiei cu el e lunga,incalcita si slava Domnului,fara final. Partea povestii traita la tara e luminoasa,desi era cam enervant si chiar am fost nevoita sa imi perfectionez muscatul,ca altfel nu prea ne intelegeam. Era mic si negru si extraordinar de dragut. Ca o maimutica mi se parea. Asta cand tacea sau dormea. Plangea mereu cand plecau ai nostri la Bucuresti si nu plecam si noi cu ei,iar eu trebuia sa il iau de-o aripa si sa nu plang,pentru ca,vezi-Doamne,plecam in vizita la una dintre matusile noastre si sa vezi ce frumos o sa fie,hai sa mergem pan-acolo. Pe el l-a pierdut bunica-miu de vreo doua ori. Atat i-a trebuit bunica-mii sa-l faca pulbere pe Pantilie. Se imbata Pantilie,dragul de el,si il uita cu cel mai bun camarad al lui,care n-avea copii,si ne adora. O data a ajuns frate-miu intr-un balci doua sate mai incolo (are niste poze superbe,creatura se distra maxim,in timp ce Petra lua foc c-a pierdut copilul),iar altadata a stat uitat vreo noapte intreaga la o carciuma de la celalalt capat al satului,urcat pe o motoreta. Statea cumintel cu betivanii notorii,care aveau grija de el. Asa l-a gasit bunica-mea,stand cuminte. Cam tot ce faceam eu,facea si el si cam tot ce aveam eu,trebuia sa ii cedez lui (altfel urla),chestie pentru care l-am detestat cu sinceritate. Aaa,si,pentru ca din cauza lui,dormeam incomod. Adormea cu bunica-miu si eu cu bunica-mea,dar de fiecare data se furisa noaptea intre mine si bunica-mea. Intr-un pat de o persoana si jumatate. Ah! Paturi cu arcuri,pe care le-am distrus sarind cu atata bucurie in ele.
De jucat,ne jucam pe maidan sau "in valcea",asa-i ziceam. Nici nu mai stiu ce naiba jocuri,omu' negru,ratele si vanatorii,tara,tara vrem ostasi,care se catara mai sus in stalpul de lumina (moama,ce-mi placea cat mai sus,iubeam si inca iubesc inaltimile - nu prea mai stiam sa ma dau jos...asta ma speria-). Petreceam mult timp in valcea,pana picam lati,infometati,plini de praf si ne intorceam la casele noastre. La sosea era perfect pentru v-ati ascunselea,aveam acolo o casa in care nu mai locuia nimeni,facuta pentru ascuns. Visam ca acolo erau fantome. Era fascinant si deloc inspaimantator,mai degraba eram mandri ca avem o casa parasita la dispozitie. Pentru mine era interesant sa ma intreb "dar oare cine-a locuit aici si de ce nu mai locuieste?". Aveam cam acelasi sentiment ca atunci cand ma plimbam prin spatele patulului,casa cea mica,unde erau tot felul de lucruri abandonate de bunica-mea,o adunatura de vechituri si nimicuri. Acolo mi-am descoperit caruciorul in care am fost plimbata si acolo mi-am descoperit si vechea tricicleta. Aratau altfel pline de praf.
Tricicleta mea ma facuse partenerul de joaca cel mai dorit. Era,de fapt,o tricicleta care avea in spate un fel de sareta. Dimineata a ajuns de la mama si seara nu mai era buna de nimic,pentru ca eu lasasem tot satul sa se plimbe cu ea. A cam urlat Petra la mine si n-am inteles niciodata de ce. Doar voiau si ceilalti sa se plimbe,nu?
Printre toate astea,incepusem sa merg la gradinita. As vrea sa am tot timpul atunci cand descopar ceva senzatia pe care am avut-o atunci cand ni s-a explicat de ce mor plantele si chiar am facut un suuuuperexperiment,am lasat un ghiocel pentru o noapte fara lumina si fara apa. N-am dormit in noaptea aia,doar ca sa vad ghiocelul mort. Imi amintesc cum faceam pe mine si am zis foarte tarziu ca fac pipi,mi-era jena,nu voiam sa fiu ca toti copiii care cer toata ziua voie la toaleta. Cand,in sfarsit,mi-am luat inima in dinti,am zbughit-o si in drum spre toalete (care erau undeva in spatele gradinitei,trebuia sa merg prin zapada,era iarna),mi-am dat drumul pe mine. Aveam pantaloni de fas grosi. N-am zis nimanui,pana cand nu am ajuns acasa. Mi-era groaznic de rusine. La gradinita aveam o colega foarte frumoasa. Nu ii mai tin minte figura,stiu doar ca o consideram atat de frumoasa,incat credeam ca toata lumea trebuie s-o iubeasca pentru asta si ca toti baietii trebuie sa se lupte ca sa se casatoreasca cu ea. Stiu ca era "fiica secretarei",n-am mai vazut-o cand am crescut.
Si mai e bunica-miu,ai carui genunchi erau metrou sau motociclete si mai sunt eu transformata in paparuda,ca sa ploua,si fusta mea de lambada,si vaca Puica care m-a luat in coarne si era atat de blanda,incat singura m-a dat jos,si mai e prispa si mai e "pitita",adica branza ascunsa-n mamaliga. Toate astea intr-un sat in care principalele indeletniciri ale oamenilor erau munca la camp,bautura si statul la poarta. Toate astea cu doi bunici care mai mult s-au certat si s-au batut decat iubit. Pe niste ulite prafuite sau mocirloase,depinde de anotimp. Dar da,asta nu m-a impiedicat sa raman cu amintiri frumoase. Cand am plecat de acolo,ma asteptam sa plang cumva,sa imi para rau,sa fiu trista. Ma pregatisem pentru asta. Dar n-a fost niciuna. Eram nerabdatoare sa stau cu ai mei,sa incep ultimul an de gradinita si sa am o camera noua.
Vazand astazi niste fotografii de la nunta de aur a bunicilor unui prieten,mi-a venit in cap vechea doleanta,pe care o am inca din clasele primare: sa fi avut si eu un bunic cu o pieptanatura clasica,cu papion si smoking impecabile si alura de aristocrat,care sa fi venit sa ma culeaga de la scoala. Am ratacit mult prin curtea scolii primare,asteptand-o si ore intregi pe mama,care avea sarcina sa ne ia acasa,printre multe altele, si care nu facea fata tuturor activitatilor care o solicitau. Si vedeam cum vin bunicii si-si culeg nepotii,le cară ghiozdanele si ii intreabă cum a fost ziua de scoala. Iar acest prieten al meu imi spune ca el isi dorea,de fapt,bunici la tara,cum am avut eu.
Eu inca ii am pe Petra si Pantelimon,cuplul de foc,cum le zic eu,ca-s amandoi nascuti in zodia Leului. La ei,la Zambreasca,am aterizat cica atunci cand aveam abia patru luni. Bunica-mea imi vorbeste cu mare dragoste de prima parte a copilariei mele,de care,eu,evident,nu-mi amintesc nimic. Zice ca eram un copil grasan,care nu plangea,manca tot ce i se dadea,facea caca des si dormea mult,in schimb ce verisoara-mea mai mare,si,mai tarziu,frate-miu,se intreceau in urlete si in nazuri la mancare.Eu eram pe treaba mea inca de-atunci.
Amintirile incep de undeva mai tarziu si n-as prea sti sa le sortez cronologic. Am in minte perfect sarbatorile de-acolo: Rusaliile,Pastele,Revelionul,Craciunul,nuntile si inmormantarile. Rusaliile imi erau cele mai dragi,trebuia sa ne perindam pe la toate matusile,sa mancam colarez si sa fim spalati pe picioare intr-un lighean cu apa,unde erau taiate bucatele de sapun si tot felul de plante frumos-mirositoare. Imi amintesc ca era totul deja inverzit si erau diminetile insorite si calde. Primeam,parca,si oale de pamant,preferatele mele. Si acum iubesc apa de la fantana bauta in oala de pamant.
Nuntile erau sarbatoare pentru tot satul,nuntasii se plimbau pe jos pana la biserica cu bradul impodobit cu hartii colorate,cu plosca cu vin sau palinca,din care gustau toti privitorii. Oamenii se strangeau puhoi pe la portile de pe strada principala,sa vada mirii,nasii,alaiul. Deh,intr-un sat in care nu se intampla nimic,ce era de facut decat sa casti gura? Inmormantarile erau mult mai distractive,in afara de moartea uneia dintre surorile bunica-mii,cand o vedeam mereu plangand pe Petra. Nu prea intelegeam eu mare lucru,decat ca bunica-mea nu prea mai avea timp sa ma indoape cu pomana si coliva. Avea mult mai multa grija de mort. Iubeam coliva si inca o iubesc. De pe atunci am fost invatata (chestie care azi mi se pare una dintre cele mai amuzante invataturi ale bunica-mii) sa jelesc. La noi in sat, jelitul e o treaba privita foarte serios. Deci ori ai iubit mortul ala,ori ba! Daca ti-a fost sot si l-ai urat,ei bine,acum trebuie sa-l jelesti sa te auda satele invecinate,caci altfel ti-ai pus in cap gura lumii! Jelitul asta e mai mult un cantat-strigat cu versuri gen "de ce ai plecat,cui m-ai lasat,nu mai am rost pe lume fara tine,ia-ma si pe mine acolo". Sirop cu miere. Si multe lacrimi pentru induiosarea audientei. Ma gandesc cu groaza la moartea bunica-mii. Ce-o sa fac daca n-o sa pot plange si urla?! O sa inteleaga vreodata ca am iubit-o si ii multumesc ca m-a crescut? As vrea s-o fac fericita si cand trece in lumea cealalta,dar,pe bune,mamaie,nu stiu daca o sa pot si plange si urla-canta "mamaia mea de m-ai crescut,viata grea ai mai avut". Pentru ca,mda,m-a pus sa repet cum o s-o jelesc.
Cand era vreo sarbatoare dedicata mortilor,trezitul era cea mai interesanta activitate din lume. Se intorcea bunica-mea de la cimitir si gaseam in cosnita bomboane de menta,eugenii,prajituri si tot felul de imparteli. Ah,ca si atunci cand ma treazeam si simteam miros de orez cu lapte,proaspat facut de bunica-mea. Nimeni,nici macar mama,nu face orezul ca al ei,si nu ma refer neaparat la gust,ci mai degraba la textura. Un singur trezit m-a infricosat,desi acum ma amuza teribil. M-am trezit si nu era nimeni acasa,frate-miu inca dormea. Am inceput s-o caut pe bunica-mea,apoi pe bunica-miu. Nimic. M-am speriat atat de tare,incat am trezit si pe mogaldeata negricioasa aka frate-miu,l-am apucat de-o mana si-am pornit pe ulita desculti,in pijamale,plangand amandoi si intreband pe toata lumea de mamaie. Doi copii muciosi imbracati in pijamale flausate alergau plangand,impiedicandu-se de cate-o balega. Am aterizat la tusa Geta,cea mai misto matusa,unde am gasit-o,in cele din urma pe bunica-mea,care radea copios uitandu-se la noi. Iar eu n-am putut intelege cum de ne-a putut lasa singuri,fara sa ne anunte ca pleaca asa de dimineata,si,mai ales,nu intelegeam cum putea sa rada cand eu eram atat de serios speriata.
M-am mai speriat eu o data cam urat. Eram in camera principala,unde si dormeam,si ne uitam la televizor. Seara,iarna. Deodata am auzit ca usa de la intrare se deschide,am apucat doar sa zic "mamaie,s-a auzit usa" si am zbughit-o catre gemuletul mic care dadea spre hol,fix spre usa de la intrare,care s-a si inchis,pana sa apuc sa vad pe cineva. Bunica-mea,chitibusara, "Hai mamaie nu te duci sa vezi ce-a fost asta?". Doamne fereste,nu m-as fi miscat nici sa ma bati,muream acolo de frica a ceea ce a fost si ea ma trimitea sa investighez. A ras,s-a dus si ne-a adus pungile cu cadouri. Venise Mos Craciun.
Revelionul era mare sarbatoare. Rochie festiva neaparat 'frez' (adica roz),dormit dupa-amiaza,ca sa rezistam noaptea (pana la 12 macar),par pus pe niste moate facute din ziare (mamaaa,si ce carlionti frumosi ieseau),nitica sampanie sa ciocnim si noi si,bineinteles,programul special de la televizor. Ne imbracam de gala si petreceam cu cozonac si salata de boeuf cu frate-miu si bunicii,pana ne lua somnul.
Apropo de par,cea mai mare amenintare pe care o putea spune bunica-mea atunci cand nu eram cuminte era "Te tund" si toate visele mele urate erau cu tunsul parului. Imi iubeam parul si nu voiam sa-l tund niciodata. De-as fi stiut ca de bunavoie o sa ajung sa ma tund mai scurt ca frate-miu hehe
Frate-miu. P-asta il stiu de cand s-a nascut si povestea relatiei cu el e lunga,incalcita si slava Domnului,fara final. Partea povestii traita la tara e luminoasa,desi era cam enervant si chiar am fost nevoita sa imi perfectionez muscatul,ca altfel nu prea ne intelegeam. Era mic si negru si extraordinar de dragut. Ca o maimutica mi se parea. Asta cand tacea sau dormea. Plangea mereu cand plecau ai nostri la Bucuresti si nu plecam si noi cu ei,iar eu trebuia sa il iau de-o aripa si sa nu plang,pentru ca,vezi-Doamne,plecam in vizita la una dintre matusile noastre si sa vezi ce frumos o sa fie,hai sa mergem pan-acolo. Pe el l-a pierdut bunica-miu de vreo doua ori. Atat i-a trebuit bunica-mii sa-l faca pulbere pe Pantilie. Se imbata Pantilie,dragul de el,si il uita cu cel mai bun camarad al lui,care n-avea copii,si ne adora. O data a ajuns frate-miu intr-un balci doua sate mai incolo (are niste poze superbe,creatura se distra maxim,in timp ce Petra lua foc c-a pierdut copilul),iar altadata a stat uitat vreo noapte intreaga la o carciuma de la celalalt capat al satului,urcat pe o motoreta. Statea cumintel cu betivanii notorii,care aveau grija de el. Asa l-a gasit bunica-mea,stand cuminte. Cam tot ce faceam eu,facea si el si cam tot ce aveam eu,trebuia sa ii cedez lui (altfel urla),chestie pentru care l-am detestat cu sinceritate. Aaa,si,pentru ca din cauza lui,dormeam incomod. Adormea cu bunica-miu si eu cu bunica-mea,dar de fiecare data se furisa noaptea intre mine si bunica-mea. Intr-un pat de o persoana si jumatate. Ah! Paturi cu arcuri,pe care le-am distrus sarind cu atata bucurie in ele.
De jucat,ne jucam pe maidan sau "in valcea",asa-i ziceam. Nici nu mai stiu ce naiba jocuri,omu' negru,ratele si vanatorii,tara,tara vrem ostasi,care se catara mai sus in stalpul de lumina (moama,ce-mi placea cat mai sus,iubeam si inca iubesc inaltimile - nu prea mai stiam sa ma dau jos...asta ma speria-). Petreceam mult timp in valcea,pana picam lati,infometati,plini de praf si ne intorceam la casele noastre. La sosea era perfect pentru v-ati ascunselea,aveam acolo o casa in care nu mai locuia nimeni,facuta pentru ascuns. Visam ca acolo erau fantome. Era fascinant si deloc inspaimantator,mai degraba eram mandri ca avem o casa parasita la dispozitie. Pentru mine era interesant sa ma intreb "dar oare cine-a locuit aici si de ce nu mai locuieste?". Aveam cam acelasi sentiment ca atunci cand ma plimbam prin spatele patulului,casa cea mica,unde erau tot felul de lucruri abandonate de bunica-mea,o adunatura de vechituri si nimicuri. Acolo mi-am descoperit caruciorul in care am fost plimbata si acolo mi-am descoperit si vechea tricicleta. Aratau altfel pline de praf.
Tricicleta mea ma facuse partenerul de joaca cel mai dorit. Era,de fapt,o tricicleta care avea in spate un fel de sareta. Dimineata a ajuns de la mama si seara nu mai era buna de nimic,pentru ca eu lasasem tot satul sa se plimbe cu ea. A cam urlat Petra la mine si n-am inteles niciodata de ce. Doar voiau si ceilalti sa se plimbe,nu?
Printre toate astea,incepusem sa merg la gradinita. As vrea sa am tot timpul atunci cand descopar ceva senzatia pe care am avut-o atunci cand ni s-a explicat de ce mor plantele si chiar am facut un suuuuperexperiment,am lasat un ghiocel pentru o noapte fara lumina si fara apa. N-am dormit in noaptea aia,doar ca sa vad ghiocelul mort. Imi amintesc cum faceam pe mine si am zis foarte tarziu ca fac pipi,mi-era jena,nu voiam sa fiu ca toti copiii care cer toata ziua voie la toaleta. Cand,in sfarsit,mi-am luat inima in dinti,am zbughit-o si in drum spre toalete (care erau undeva in spatele gradinitei,trebuia sa merg prin zapada,era iarna),mi-am dat drumul pe mine. Aveam pantaloni de fas grosi. N-am zis nimanui,pana cand nu am ajuns acasa. Mi-era groaznic de rusine. La gradinita aveam o colega foarte frumoasa. Nu ii mai tin minte figura,stiu doar ca o consideram atat de frumoasa,incat credeam ca toata lumea trebuie s-o iubeasca pentru asta si ca toti baietii trebuie sa se lupte ca sa se casatoreasca cu ea. Stiu ca era "fiica secretarei",n-am mai vazut-o cand am crescut.
Si mai e bunica-miu,ai carui genunchi erau metrou sau motociclete si mai sunt eu transformata in paparuda,ca sa ploua,si fusta mea de lambada,si vaca Puica care m-a luat in coarne si era atat de blanda,incat singura m-a dat jos,si mai e prispa si mai e "pitita",adica branza ascunsa-n mamaliga. Toate astea intr-un sat in care principalele indeletniciri ale oamenilor erau munca la camp,bautura si statul la poarta. Toate astea cu doi bunici care mai mult s-au certat si s-au batut decat iubit. Pe niste ulite prafuite sau mocirloase,depinde de anotimp. Dar da,asta nu m-a impiedicat sa raman cu amintiri frumoase. Cand am plecat de acolo,ma asteptam sa plang cumva,sa imi para rau,sa fiu trista. Ma pregatisem pentru asta. Dar n-a fost niciuna. Eram nerabdatoare sa stau cu ai mei,sa incep ultimul an de gradinita si sa am o camera noua.
sâmbătă, 12 martie 2011
Declaratie de dragoste
Obisnuiesc sa spun ca nu era acolo nici cand am fost conceputa,nici cand m-am nascut. In afara faptului ca am fost eleve exemplare,ma intreb de multe ori ce avem in comun. Diferenta dintre noi e ca cea dintre No. 5 si Mademoiselle Coco. Ii iubesc gambele,gleznele,degetele de la picioare si mainile. O iubesc dimineata,cand e odihnita si deja are oalele pe foc si ceva la cuptor,fumeaza linistita si glumim amandoua despre nimicurile importante. Toata viata,vara pentru mine va avea parfumul pe care ea il folosea cand eu eram mai mica si calatoream cu trenul cu motanul meu alb cu un ochi verde si-unul albastru. As da orice pentru o sticla din parfumul ala. O iubesc atunci cand ma bag langa ea in pat,fara sa-i zic nimic si ea doar ma mangaie,fara sa-mi zica nimic. O iubesc pentru indarjirea pe care a avut-o in constructia relatiei noastre,pentru cat a luptat pentru mine atunci cand nu vedeam solutii. O iubesc pentru claritatea si deschiderea incredibila cu care imi vorbeste despre trecut si viitor. Ma face sa-mi dau seama ca a trait mult mai mult,calitativ vorbind,decat ma asteptam eu.Ca a iubit mai mult decat ma asteptam eu. Si ca are intimitatea ei,pe care mi-o imaginez povestita intr-una din iesirile noastre. Imi e exemplu tocmai pentru ca desi a fost de multe ori deasupra barbatilor ca reusite (financiare sau intelectuale),niciodata n-a afisat asta ostentativ. Pentru ea barbatul a ramas barbat,n-a incercat niciodata sa ii ia din masculinitate si nici nu si-a vazut viata fara el alaturi.
Imi amintesc perfect momentul in care am fumat amandoua prima tigara. Era una dintre primele seri de septembrie,era un gang cu o lumina chioara si deja emotiile ne pusesera capac amandurora. Asteptam rezultatele examenului de admitere si ajunsese sa aiba emotii mai mari ca mine,asta dupa ce respinsese total ideea.
Ii admir fustele cu lungime perfecta si hainele de blana.
Are carnet de sofer inca din liceu si stie sa conduca tractoare. A facut armata. Si nu s-a sfiit sa-si schimbe meseria atunci cand a fost nevoie. E singura persoana pe care o cunosc si de care nu ma indoiesc ca ar fi extraordinara in orice domeniu. Si foarte actuala. Ma uimeste cat de repede comunica cu oamenii si ma uimeste cum inca mai crede cu incapatanare ca orice are o rezolvare. Si nu se opreste pana n-o gaseste.Imi amintesc ca mi-era lene sa ma trezesc sambata sa ma duc la meditatii la fizica intr-a 12-a si ea era deja la bucatarie,cu ochelarii pe nas,invata pentru master.
Multe dimineti au fost fericite,pentru ca ma trezeam si adulmecam mirosurile de mancaruri calde. Cine mi-a calcat pragul casei,stie cat si cum gateste. As vrea intr-o zi sa fac asa cum face ea dulciuri inventate,dulceturi de smochine,gutui si afine.
Cand ma gandesc la partile solide din viata mea,ma gandesc la ea. Cand ma gandesc la luat viata la tranta,ma gandesc la ea. S-a nascut cu doua luni inainte de termen,intr-un sat leit ca cel al lui Moromete. A muncit cu mainile si-a muncit cu mintea si si-a depasit cu mult conditia. E misto pentru ca navigheaza pe internet,intra pe facebook si-mi spune care poze ii plac,imi citeste blogul si-mi da din tigarile ei. O sa-i scriu candva o poveste,un "Love story" sau un "Notting Hill".
Am noroc cu mama asta a mea :)
Imi amintesc perfect momentul in care am fumat amandoua prima tigara. Era una dintre primele seri de septembrie,era un gang cu o lumina chioara si deja emotiile ne pusesera capac amandurora. Asteptam rezultatele examenului de admitere si ajunsese sa aiba emotii mai mari ca mine,asta dupa ce respinsese total ideea.
Ii admir fustele cu lungime perfecta si hainele de blana.
Are carnet de sofer inca din liceu si stie sa conduca tractoare. A facut armata. Si nu s-a sfiit sa-si schimbe meseria atunci cand a fost nevoie. E singura persoana pe care o cunosc si de care nu ma indoiesc ca ar fi extraordinara in orice domeniu. Si foarte actuala. Ma uimeste cat de repede comunica cu oamenii si ma uimeste cum inca mai crede cu incapatanare ca orice are o rezolvare. Si nu se opreste pana n-o gaseste.Imi amintesc ca mi-era lene sa ma trezesc sambata sa ma duc la meditatii la fizica intr-a 12-a si ea era deja la bucatarie,cu ochelarii pe nas,invata pentru master.
Multe dimineti au fost fericite,pentru ca ma trezeam si adulmecam mirosurile de mancaruri calde. Cine mi-a calcat pragul casei,stie cat si cum gateste. As vrea intr-o zi sa fac asa cum face ea dulciuri inventate,dulceturi de smochine,gutui si afine.
Cand ma gandesc la partile solide din viata mea,ma gandesc la ea. Cand ma gandesc la luat viata la tranta,ma gandesc la ea. S-a nascut cu doua luni inainte de termen,intr-un sat leit ca cel al lui Moromete. A muncit cu mainile si-a muncit cu mintea si si-a depasit cu mult conditia. E misto pentru ca navigheaza pe internet,intra pe facebook si-mi spune care poze ii plac,imi citeste blogul si-mi da din tigarile ei. O sa-i scriu candva o poveste,un "Love story" sau un "Notting Hill".
Am noroc cu mama asta a mea :)
luni, 7 martie 2011
Despre scris si alte delicateturi
"M-am gandit si mai demult sa scriu despre cum simt eu procesul de scris,iar discutia de aseara cu incredibilul domn M. m-a impins catre asta.
Am invatat importanta gesturilor mici. Asta e si diferenta pe care o simt in momentul asta intre literatura si scenariu. Cand ma indrept spre literatura,flirtez cu alegerea cuvintelor si asezarea lor in fraza. Cuvintele seduc in literatura. Intr-un scenariu,cuvintele pot fi banale si frazele la fel,numai ca sensul pe care il pot incarna personajele,atunci cand exista intr-un film,e, de multe ori,mult mai puternic. Recunosc ca m-am indragostit intai de cuvinte si mintea mea s-a pierdut printre ele. Viata mi s-a asezat apoi,si prin oamenii care mi-au aparut in cale si prin filme si scenarii,in directia in care gesturile spun mult mai multe. Gesturi fara obiecte,fara cuvinte,fara cantec,le inglobeaza pe toate astea si lasa in privitor mai multa substanta.
Imaginatia mea a crescut mai mult in imagini si mai putin in cuvinte. Fac pasi cu greu sa ies din abstract,spre un taram mult mai uman. Imi redefinesc senzorialul si naturaletea."
Asta scriam candva pe 20 dec 2010.Si mi se pare fascinanta toata relatia mea cu scrisul,cum peste timp pot observa si analiza transformarea mea ca om. Citeam aseara un interviu cu Allende,pentru care am si facut o fixatie. Ma intereseaza si ca personalitate,tocmai ca sa pot face o legatura intre ea si scrisul ei. Am retinut doua chestii: femeia asta a facut groaznic de multe accidente de masina,usoare toate.Atunci cand conduce e ea cu gandurile ei si totul devine un act reflex,atentia ii e de mult in alta parte,nu la volan. Ceea ce pot intelege perfect. Uneori nici nu am nevoie de muzica atunci cand conduc,gandurile imi sunt mult prea dense si ma fura. Ma trezesc brusc ajunsa la destinatie si ma intreb uneori pe ce ruta am luat-o,ca nici nu mai tin minte. Apoi mi-a placut mult cum ea si sotul ei actual s-au indragostit. Tipul i-a citit romanele si s-a indragostit de scrisul ei,asa ca a venit sa o vada la una intalnirile pe care ea le are cu publicul in librarii si imi imaginez ca au ajuns sa vorbeasca asa cum uneori mi se intampla si mie cu unii oameni: atat de natural si atat de fluent ,incat uiti cat e ceasul,uiti de unde ai pornit,tot ce simti e ca ASA ar trebui sa decurga totul in viata. Ce i-a unit e ca si-au dat seama ca vad dragostea la fel.
Scrisul e una dintre marile intimitati ale omenirii [si acum imi imaginez cum Stefan rade de mine pentru ca scriu un truism :)) ]. Totusi,e misto cand traiesti un truism d-asta. M-am indragostit si eu de scrisul unor oameni. Ultima oara,citind un fel de autobiografie a,sper eu,unui regizor de care veti auzi candva,Victor Dragomir . Unii stiu despre cine-i vorba,e premiatul de la Cinemaiubit din decembrie (cu un film simpatic,"Strung love").Valorez si dau credit oamenilor,mai ales care vor regie,care stiu sa scrie. Ca astia imi sunt mai aproape acum,dar acelasi sentiment de apreciere se pastreaza si atunci cand vine vorba despre un viitor inginer sau un viitor nici-nu-conteaza-ce care scrie bine.
Mi-e dor sa scriu ceva. Pentru ca de la un timp,ne ocupam la scoala de "transformarea unui text intr-un film",fenomen absolut delicios,care ma absoarbe complet,n-am mai avut teme scrise constant. Si le simt lipsa.
Am invatat importanta gesturilor mici. Asta e si diferenta pe care o simt in momentul asta intre literatura si scenariu. Cand ma indrept spre literatura,flirtez cu alegerea cuvintelor si asezarea lor in fraza. Cuvintele seduc in literatura. Intr-un scenariu,cuvintele pot fi banale si frazele la fel,numai ca sensul pe care il pot incarna personajele,atunci cand exista intr-un film,e, de multe ori,mult mai puternic. Recunosc ca m-am indragostit intai de cuvinte si mintea mea s-a pierdut printre ele. Viata mi s-a asezat apoi,si prin oamenii care mi-au aparut in cale si prin filme si scenarii,in directia in care gesturile spun mult mai multe. Gesturi fara obiecte,fara cuvinte,fara cantec,le inglobeaza pe toate astea si lasa in privitor mai multa substanta.
Imaginatia mea a crescut mai mult in imagini si mai putin in cuvinte. Fac pasi cu greu sa ies din abstract,spre un taram mult mai uman. Imi redefinesc senzorialul si naturaletea."
Asta scriam candva pe 20 dec 2010.Si mi se pare fascinanta toata relatia mea cu scrisul,cum peste timp pot observa si analiza transformarea mea ca om. Citeam aseara un interviu cu Allende,pentru care am si facut o fixatie. Ma intereseaza si ca personalitate,tocmai ca sa pot face o legatura intre ea si scrisul ei. Am retinut doua chestii: femeia asta a facut groaznic de multe accidente de masina,usoare toate.Atunci cand conduce e ea cu gandurile ei si totul devine un act reflex,atentia ii e de mult in alta parte,nu la volan. Ceea ce pot intelege perfect. Uneori nici nu am nevoie de muzica atunci cand conduc,gandurile imi sunt mult prea dense si ma fura. Ma trezesc brusc ajunsa la destinatie si ma intreb uneori pe ce ruta am luat-o,ca nici nu mai tin minte. Apoi mi-a placut mult cum ea si sotul ei actual s-au indragostit. Tipul i-a citit romanele si s-a indragostit de scrisul ei,asa ca a venit sa o vada la una intalnirile pe care ea le are cu publicul in librarii si imi imaginez ca au ajuns sa vorbeasca asa cum uneori mi se intampla si mie cu unii oameni: atat de natural si atat de fluent ,incat uiti cat e ceasul,uiti de unde ai pornit,tot ce simti e ca ASA ar trebui sa decurga totul in viata. Ce i-a unit e ca si-au dat seama ca vad dragostea la fel.
Scrisul e una dintre marile intimitati ale omenirii [si acum imi imaginez cum Stefan rade de mine pentru ca scriu un truism :)) ]. Totusi,e misto cand traiesti un truism d-asta. M-am indragostit si eu de scrisul unor oameni. Ultima oara,citind un fel de autobiografie a,sper eu,unui regizor de care veti auzi candva,Victor Dragomir . Unii stiu despre cine-i vorba,e premiatul de la Cinemaiubit din decembrie (cu un film simpatic,"Strung love").Valorez si dau credit oamenilor,mai ales care vor regie,care stiu sa scrie. Ca astia imi sunt mai aproape acum,dar acelasi sentiment de apreciere se pastreaza si atunci cand vine vorba despre un viitor inginer sau un viitor nici-nu-conteaza-ce care scrie bine.
Mi-e dor sa scriu ceva. Pentru ca de la un timp,ne ocupam la scoala de "transformarea unui text intr-un film",fenomen absolut delicios,care ma absoarbe complet,n-am mai avut teme scrise constant. Si le simt lipsa.
marți, 1 martie 2011
S-a dat drumul la visat
Cand o sa ma fac mare,o sa scriu doua telenovele HAHA si-o sa aiba un supersucces,bunica-mea o sa fie cea mai fericita.Si cu banii luati pe ele,o sa cumpar Corsaru' din Vama si o sa fac acolo o casa cu geamuri mari care dau spre mare. Si o sa invat sa fac calamari pane. Si o sa ma mut iarna acolo.Imi place mult la mare cand nu e nimeni (cea mai frumoasa amintire o am de cand inotam si m-am uitat in dreapta si-n stanga si nu mai vedeam pe nimeni in mare;eram doar eu si apa era atat de clara,incat imi vedeam degetele de la picioare; sau e mai frumoasa noaptea in care am vazut cel mai senin si mai plin de stele cer -parea sa inghita marea si nisipul si oamenii-). Si o sa scriu si o sa citesc si o sa vad filme. Pentru asta e iarna. Si ca sa se joace cateii si copiii in zapada. Et pour faire d'amour.
Acestea fiind scrise,urez bun-venit acestei primaveri si sper sa vina caldura mai repede. Ca inca n-am scris telenovelele,ca sa-mi permit sa fug de frig unde vreau eu
miercuri, 23 februarie 2011
Blue Valentine-ing
Candva,a facut-o fericita,a facut-o sa danseze si sa rada in strada,cantandu-i la ukulele un cantec predestinat povestii lor de dragoste. "You always hurt the one you love". A luat bataie pentru ea si s-a prezentat vanat si umflat in casa parintilor ei nefericiti,chinuindu-se sa-i amuze. A tremurat pentru ea cand s-a hotarat sa avorteze copilul care nu era al lui si s-a bucurat cand a iesit din clinica gata sa-l pastreze. Si,Doamne,ce relatie dragalasa are cu copila! Cu aerul sau romantic de blond neras cu intrebari despre magia dragostei la prima vedere,gata sa mimeze o aruncare de pe pod atunci cand ea refuza sa ii spuna ce e in neregula,ma face sa ma doara o data cu el toata moartea asta dintre ei. Ma face sa ma doara ca ea nu simte decat sa ignore toate incercarile lui de apropiere,ma face sa ma doara ca nu-l saruta nici macar cand intra dupa ea la dus si il lasa sa adoarma pe jos,ba mai rau,il lasa sa se intoarca singur acasa,ba si mai rau,il face sa para un nebun mahmur in fata colegilor ei de munca si il acuza de faptul ca nu are teluri mari. Ba si mai si mai rau,il face sa se simta ca un violator,pentru ca vrea sa faca sex cu ea. Propria lui sotie. Cand telul lui e sa isi faca familia fericita,in modul simplu (poate chiar simplist -raman totusi la simplu-),ea il acuza. De fapt,cred ca e doar scarbita ca ceea ce este el nu mai inseamna pentru ea ce poate a insemnat demult.
Oi fi calofila si nu prea extravaganta,dar imi place mult imaginea filmului astuia. Abia astept sa-l vad pe un ecran de cinema.
Oi fi calofila si nu prea extravaganta,dar imi place mult imaginea filmului astuia. Abia astept sa-l vad pe un ecran de cinema.
...and this is how I fall in love with 'Blue Valentine'. Mi-a placut povestea si mi-a placut si intercalarea temporala,e un ritm misto acolo. Dar am ramas frustrata. Mai voiam un film,filmul EI,in care nu numai s-o vad dezindragostita,dar sa-i inteleg parcursul,sa fiu de partea ei. Mamaaa,ce mi-ar fi placut sa vad puzzle-ul dezindragostirii de el..
Poate ca ideal e sa ii dai unui om nu ceea ce are nevoie,ci sa-i creezi nevoi noi,virtuale si puternice,pe care sa nu le poata recunoaste/rationa/cantari. El i-a oferit caldura unei familii si sentimente de barbat indragostit. Fraierul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)