Random

  Eram in benzinarie,pe la 1 noaptea. Ma grabeam. Voiam sa las banii pentru benzina si sa plec. Casierul era ocupat cu un tip inaltut,blond,tuns scurt si simplu,imbracat intr-un sacou gri quite cool asa si niste tenesi fancy. Mirosea bine. Nu stia ce tigari slims sa aleaga,ii tot punea intrebari casierului. A luat pana la urma doua pechete de tigari slims slabe si a cerut si un pachet de guma. Cand a plecat de la casa mi-a cerut scuze,a vazut ca ma grabeam. A urcat intr-un taxi. Mi-am imaginat ca se duce sa se intalneasca cu o EA. Pentru ca era clar dichisit,voia sa ii miroasa si gura bine si mi-era si mai clar ca el nu fuma si ca lua pentru o EA tigari. Poate ca erau primele lor intalniri,poate ca se intalneau chiar la ea acasa sau poate intr-o cafenea deschisa si noaptea si poate au sfarsit plimbandu-se pe strazi amandoi. Sau poate se intalneau cu mai multi amici comuni şi ei nici macar nu îi era atat de clar că el ca o place.

  Asta inseamna pentru mine o secventa dintr-un film. Subtilitatea vietii. Sa pot dintr-o actiune banala si o interactiune umana banala sa decodez intimitatea unui om. Emotii,interese,frici,asteptari. Orice uman.

 Cu toate astea,iubesc sa ajung sa stau de vorba cu cate cineva intr-un context total diferit de cum eram obisnuiti sa ne intalnim. Si sa ajungem sa ne povestim vietile,cu invatamintele,furiile,fericirile,curiozitatile,credintele proprii. Daca vine pe fundalul unor aparente total opuse de ceea ce aflu,cu atat mai bine. Microuniversul unui om ma incarca. Ma intreb uneori daca o sa am timp si energie in viata asta sa ascult povestile oamenilor de care ma apropii si apoi sa diger si sa transmit mai departe viziunea mea asupra lor. Pentru ca multe merita spuse. Noroc ca s-au inventat personajele!

  Am ajuns la concluzia ca ne meritam aparentele,desi,de multe ori,sunt cioburi,sunt scoase din contextul vietii noastre. Din cioburi nu prea poti avea imaginea ansamblului a ceea ce a fost inainte sa se sparga.  Sunt (destul de) convinsa ca un om destept si evoluat emotional va invata sa armonizeze aparentele cu restul pachetului. Sau cel putin,un om impacat cu sine,sigur pe sine,fara frici. O sa traiasca liber si discret,cu aparente asumate.

 Recunosc,de multe ori,viata bate filmul :)

 Drumul pe care l-am ales pana acum m-a invatat ca fiecare om e mai mult decat un cliseu. Am invatat sa imi iubesc personajele,oricat de pacatoase ar fi,oricat de ratate sau de kitchoase ar fi,ideea e sa le inteleg alegerile,sa inteleg de unde pornesc ele,fara sa judec. Admit că să faci asta ia multa energie şi trebuie să fii dispus sa ai rabdare (si na,cum oamenii au real jobs,copii,neveste,rate la casa si balene de salvat,cum sa mai aiba si rabdare :))? nu-i nimic,de-aia scriem povesti,sa le usuram calea) (Piece of advice for myself: trebuie sa incetezi sa faci asta tot timpul,you silly! De-aia zice maica-ta ca tu tot ce faci e sa dormi si sa vorbesti la telefon si poate de-aia n-o sa apuci sa salvezi balenele haha).  Acum doar vad slabiciuni si răni. Nu stiu cum mi-am permis sa judec. Sincer,ma credeam mult mai desteapta si mai deschisa la minte.Somehow,we're all damaged.

 Mi-ar placea sa scriu o poveste in care jumatate din film sa fie al ei,si jumatate al lui. Sa arat o poveste de dragoste,de la inceputul efervescent si magic si frumos,pana la sfarsitul plin de durere sau indiferenta sau tristete (sau plin de franturi de durere si de indiferenta si de tristete!). Sa arat ce a marcat-o pe ea,ce a facut-o sa ia decizii poate mici si prostesti,dar care,adunate,sa o aduca la sfarsit. Ce l-a facut pe el sa ia decizii,poate mici sau poate mari. Poate chiar deciziile ei,pe care el le-a perceput cum a putut. Poate ea s-a intristat intr-o zi si si-a hranit frica de singuratate,avea nevoie de certitudinea lui, si poate el in aceeasi zi s-a certat cu ai lui si avea nevoie de certitudinea ei,si amandoi au asteptat sa primeasca ceva ca sa poata sa dea. Sa arat de ce s-a indragostit ea de el si de ce s-a indragostit el de ea,care au fost momentele care l-au miscat pe el si cele care au miscat-o pe ea (pentru ca e incredibil de savuros uneori cat de diferite sunt). Sa arat ca fiecare are adevarul lui si nu exista niciodata un singur vinovat. Sa imi pun intrebari despre ei,sa reusesc sa-mi raspund sau poate nu. Macar sa inteleg povestea LOR,nu doar pe-a ei si nu doar pe-a lui. Poate daca ar fi stiut unul de versiunea celuilalt ar fi luptat mai mult si n-ar fi uitat magia inceputului si credinta ca se vor face fericiti unul pe altul. Sau poate ca,daca n-ar fi invatat din povestea asta sfarsita ceva,n-ar fi stiut sa-si faca actualul/actuala  iubit/iubita atat de fericit/fericita...

P.S.: Splitscreen: A love story

De ce nu imi fac eu patul

 Da,mama,stiu,te-ai intrebat de multe ori asta si te-ai enervat de si mai multe ori. Si ca sa vezi ca totul are un sens,acum am gasit explicatia. Pentru ca am dat de-un un personaj,Vera,o combinatie de Regina Spektor si Fiona Apple,impachetata frantuzeste si servita in Londra. Se iubea cu unu',Lucas,da' s-a terminat. E cam trista Vera,simte nevoia chiar sa schimbe salteaua pe care dormea cu el.

 Asa,deci ea lucreaza intr-o librarie si e genu' ala care tace,tace,pana scoate pe gura o chestie ciudatico-originala. Sta intr-un bar intr-o seara si na,iese si ea sa fumeze,ca doar e Londra si n-are voie inauntru. O observa un tip si-si incearca si el norocul si o intreaba cu ce se ocupa. Vera asta e ludica rau. Pentru ca aude un avion pe sus,zice ca e stewardesa. Baiatu' se prinde si ii face jocul,ii zice ca el e baiatul ala care verifica bagajele si se mira ca n-a vazut-o pana acum. Beau cate ceva si e clar ca in preajma lui ea chiar se distreaza. Pentru ca el o place si stie sa ii creeze starea de bine. Iar ea se joaca. Da' grav. La modul ca nu ii spune cum o cheama,nici nu ii da numarul de telefon. Nimic . Stabilesc sa se intalneasca uite asa: ea spune un loc si el o ora. El,la sfarsitul intalnirilor tot o intreaba atat de frumos: "When will I see you again?". Si,la un moment dat,cireasa de pe tort,ta-daa: "Cat crezi, mai fato, ca putem rezista atat?". Si ea raspunde absolut superb,la fel de superb ca si jocul pe care-l face: "I don't know. Let's find out."  Restul povestii, aici. Iaca traileru':

P.S.: Vera poarta dupa ea un aparat Polaroid cu care pozeaza si paturile proaspat ravasite. Hihi.
P.P.S. Are o atmosfera asa misto filmu' asta,plina de oameni tineri,confuzi,petrecareti,in cautarea propriului destin,cu muzica si something magical pe alocuri :)

Discutie

   Azi,dupa ce Nadal l-a invins (iar) pe Federer in finala de la Roland Garros,a avut loc o discutie intre Doamna Viata si o tanara minora pe nume Licurici,care purta conversi galbeni si avea genunchii rupti:

-Mai,Doamna Viata,ce e chestia asta cu increderea in sine? Am tot citit despre ea,toata lumea zice ca fara incredere in sine e cam naspa,dar niciodata n-am vazut-o,niciodata n-a tinut-o cineva in palma sa imi zica si mie "Uite,asta e!". E de mancare,o gasesc la Carrefour,e o crema scumpa,ce e?
-Ai avut-o de-atatea ori in tine cand ai trait,fata natanga. Nu se vede,ea se simte.
-Cum adica se simte? Ma mai doare uneori cate-un dinte si atunci simt. Durerea. Dar n-am simtit niciodata increderea in sine.
-Pai da,ca nu vin ingeri cu clopotei sa te anunte "Uhuu,acum e faza cu increderea in tine"
-Exact!De-aia nu-mi amintesc nimic.
-Mai tii minte cand erai nervoasa si te simteai singura si nu aveai chef de nimeni cunoscut si a aparut el? Si l-ai tras de mana si-ati inceput sa dansati,mai tii minte? Mai tii minte cand scriai poezii si tot scriai si tot scriai si intr-o zi,i le-ai aratat,in sfarsit,mamei?
-Mda...
-Atunci ai avut incredere in tine.
-Ciudat,nu m-am simtit cu nimic mai speciala,nici macar nu am simtit ca am mai multe kilograme.
-Dar ce umbla prin in capul tau atunci?
- Nu stiu,ca traiam si nu puteam sa si gandesc. Nu ma descurc sa fac doua lucruri deodata. Cred ca am simtit doar ca el,ca si mama, o sa ma lase sa ma exprim cum vreau eu fara sa gandeasca ceva nasol. E ca si cum ei ar fi facut noapte deodata. Pentru ca na,daca nu e noapte,un Licurici nu se vede...



P.S.: Cum zice prietenul Tom Waits in Wristcutters:a love story: "As long as you want it so bad,it's not going to happen- the only way it's gonna work is if it doesn't matter."

It's all so quiet

  Mergand noaptea pe strada mea plina de tei in floare,mi-am amintit de un moment care mie si acum mi se pare de maxima intimitate cu mine insami. Acum vreo 3-4 ani,era noaptea galeriilor si nimeni nu mai voia sa vina cu mine sa vada Galeria Posibila,ne plimbaseram cam peste tot,asta era ultima de vazut. A fost momentul meu "gata,sunt rebela si nu am nevoie de voi ca sa fac asta". Imi placea prea mult numele si credeam ca sigur se intampla ceva misto pe-acolo. Am nimerit strada,nu stiam numarul la care era galeria,am parcat masina undeva aleatoriu si am pornit sa caut Galeria Posibila. Evident,era la celalalt capat fata de masina,but no worries,parea placut drumul. O strada plina de case,cu tufe de mana Maicii-Domnului proaspat inflorite,cu tei si alte verzituri care miroseau incredibil de proaspat,de frumos. O pisica razleata care se holba la mine si nicio urma de om. Asta a fost contextul perfect care m-a facut sa ma simt atat de constienta de sine si totusi atat de calma. Eram clasa a 12-a,ingrozita de examene,de niste alegeri pe care trebuia sa le fac si nu voiam. Aveam in jur colegi hotarati,disciplinati,realisti,rationali. Adica tot ceea ce eu nu eram. Si atunci mi-am zis "De ce atata presiune? Poti sa faci atat de multe.S-o gasi un strung si pentru tine.Totul o sa fie bine :)". Bineinteles,galeria era inchisa,dar nici n-a mai contat.

Acum,o strada plina de tei infloriti,fara oameni si cu felinare puternice imi pare ca un platou de film. Dar tot imi da senzatia de liniste.

Ironic

  Te trezesti dimineata singur,fara sa iti sune alarma,e duminica si e soare. Gasesti tort de ciocolata proaspat in bucatarie. Te urci in masina,pui un cd cu muzica pe care o ascultai acum vreo doi ani si ti se pare ca te intorci la parfumul unei iubiri vechi. Iti place. Doamne,de cand asteptai sa vina caldura. Pentru prima oara anul asta,picioarele sunt dezgolite,pielea e libera sa respire. Si e asa ciudat,pentru ca te-a prins un sentiment in ultima vreme,un sentiment care te face sa crezi ca poti sa faci orice vrei de-acum incolo. Esti tanar si ti se pare ca ai atat de mult de iubit,atat de mult de mangaiat,atat de mult de glumit,atat de mult de alergat noaptea pe strazi cand miroase a tei,atat de mult de dansat si atatea greseli de facut,cu totul noi decat cele de pana acum. Ai aripi. Oameni iti intra in viata si iti arata ca e atat de misto sa ai cu cine sa razi,ca sunt atatea locuri de cucerit si atatea priviri pe care poti sa le intorci,incat tot ce poti sa faci e sa iei o pauza de la toate activitatile zilnice,de la scoala,de la toata lumea pe care ai cunoscut-o,sa ii lasi putin in stand-by si sa pornesti cu rucsacul in spate. Sa dansezi cu necunoscuti si sa aberezi despre viata.Sa intrebi 'de ce?' si sa ti se raspunda 'de ce nu?'. Sa te bagi,doar de dragul de a vedea ce iese si pana cand poate sa tina. Sa ai curajul,aproape tampit uneori,de a gandi mai putin si a-ti elibera complet instinctele. Sa crezi ca urmatoarea ta miscare poate sa schimbe cursul vietii,nu numai al vietii tale,ci al vietii tuturor celor ce te inconjoara. Sa mananci la 5 dimineata in orase indepartate si sa iti apara un om care nu vrea sa te lase sa mananci singur,are povesti sa iti spuna si te place. Sa iti dai seama ca sunt atatea senzatii de experimentat si ca fiecare fiinta cu care interactionezi te provoaca in feluri diferite, te face sa scoti din tine unele parti de care nu aveai habar. Sa te certi doar de dragul pasiunii. Sa vrei sa nu te atasezi si sa iti dai seama ca iti iese,dar nu chiar conform planului. Viata iti arata ca se poate juca cu tine mai spectaculos decat crezi tu ca te poti juca cu ea. Sa cuceresti si sa iti dai seama ca nu asta voiai. Sa ai mai multe de povestit decat timp sa o faci. Sa nu ai timp sa dormi,pentru ca sunt atatea de trait.


   Si apoi,si apoi,si apoi...sa faci pana de benzina pentru prima oara in viata ta,pe un bulevard din centrul Capitalei,pe banda din mijloc :)