sâmbătă, 12 martie 2011

Declaratie de dragoste

Obisnuiesc sa spun ca nu era acolo nici cand am fost conceputa,nici cand m-am nascut. In afara faptului ca am fost eleve exemplare,ma intreb de multe ori ce avem in comun. Diferenta dintre noi e ca cea dintre No. 5 si Mademoiselle Coco. Ii iubesc gambele,gleznele,degetele de la picioare si mainile. O iubesc dimineata,cand e odihnita si deja are oalele pe foc si ceva la cuptor,fumeaza linistita si glumim amandoua despre nimicurile importante. Toata viata,vara pentru mine va avea parfumul pe care ea il folosea cand eu eram mai mica si calatoream cu trenul cu motanul meu alb cu un ochi verde si-unul albastru. As da orice pentru o sticla din parfumul ala. O iubesc atunci cand ma bag langa ea in pat,fara sa-i zic nimic si ea doar ma mangaie,fara sa-mi zica nimic. O iubesc pentru indarjirea pe care a avut-o in constructia relatiei noastre,pentru cat a luptat pentru mine atunci cand nu vedeam solutii. O iubesc pentru claritatea si deschiderea incredibila cu care imi vorbeste despre trecut si viitor. Ma face sa-mi dau seama ca a trait mult mai mult,calitativ vorbind,decat ma asteptam eu.Ca a iubit mai mult decat ma asteptam eu. Si ca are intimitatea ei,pe care mi-o imaginez povestita intr-una din iesirile noastre. Imi e exemplu tocmai pentru ca desi a fost de multe ori deasupra barbatilor ca reusite (financiare sau intelectuale),niciodata n-a afisat asta ostentativ. Pentru ea barbatul a ramas barbat,n-a incercat niciodata sa ii ia din masculinitate si nici nu si-a vazut viata fara el alaturi.

Imi amintesc perfect momentul in care am fumat amandoua prima tigara. Era una dintre primele seri de septembrie,era un gang cu o lumina chioara si deja emotiile ne pusesera capac amandurora. Asteptam rezultatele examenului de admitere si ajunsese sa aiba emotii mai mari ca mine,asta dupa ce respinsese total ideea.

Ii admir fustele cu lungime perfecta si hainele de blana.
Are carnet de sofer inca din liceu si stie sa conduca tractoare. A facut armata. Si nu s-a sfiit sa-si schimbe meseria atunci cand a fost nevoie. E singura persoana pe care o cunosc si de care nu ma indoiesc ca ar fi extraordinara in orice domeniu. Si foarte actuala. Ma uimeste cat de repede comunica cu oamenii si ma uimeste cum inca mai crede cu incapatanare ca orice are o rezolvare. Si nu se opreste pana n-o gaseste.Imi amintesc ca mi-era lene sa ma trezesc sambata sa ma duc la meditatii la fizica intr-a 12-a si ea era deja la bucatarie,cu ochelarii pe nas,invata pentru master.

Multe dimineti au fost fericite,pentru ca ma trezeam si adulmecam mirosurile de mancaruri calde. Cine mi-a calcat pragul casei,stie cat si cum gateste. As vrea intr-o zi sa fac asa cum face ea dulciuri inventate,dulceturi de smochine,gutui si afine.

Cand ma gandesc la partile solide din viata mea,ma gandesc la ea. Cand ma gandesc la luat viata la tranta,ma gandesc la ea. S-a nascut cu doua luni inainte de termen,intr-un sat leit ca cel al lui Moromete. A muncit cu mainile si-a muncit cu mintea si si-a depasit cu mult conditia. E misto pentru ca navigheaza pe internet,intra pe facebook si-mi spune care poze ii plac,imi citeste blogul si-mi da din tigarile ei. O sa-i scriu candva o poveste,un "Love story" sau un "Notting Hill".

Am noroc cu mama asta a mea :)

luni, 7 martie 2011

Despre scris si alte delicateturi

"M-am gandit si mai demult sa scriu despre cum simt eu procesul de scris,iar discutia de aseara cu incredibilul domn M. m-a impins catre asta.

Am invatat importanta gesturilor mici. Asta e si diferenta pe care o simt in momentul asta intre literatura si scenariu. Cand ma indrept spre literatura,flirtez cu alegerea cuvintelor si asezarea lor in fraza. Cuvintele seduc in literatura. Intr-un scenariu,cuvintele pot fi banale si frazele la fel,numai ca sensul pe care il pot incarna personajele,atunci cand exista intr-un film,e, de multe ori,mult mai puternic. Recunosc ca m-am indragostit intai de cuvinte si mintea mea s-a pierdut printre ele. Viata mi s-a asezat apoi,si prin oamenii care mi-au aparut in cale si prin filme si scenarii,in directia in care gesturile spun mult mai multe. Gesturi fara obiecte,fara cuvinte,fara cantec,le inglobeaza pe toate astea si lasa in privitor mai multa substanta.

Imaginatia mea a crescut mai mult in imagini si mai putin in cuvinte. Fac pasi cu greu sa ies din abstract,spre un taram mult mai uman. Imi redefinesc senzorialul si naturaletea."

Asta scriam candva pe 20 dec 2010.Si mi se pare fascinanta toata relatia mea cu scrisul,cum peste timp pot observa si analiza transformarea mea ca om. Citeam aseara un interviu cu Allende,pentru care am si facut o fixatie. Ma intereseaza si ca personalitate,tocmai ca sa pot face o legatura intre ea si scrisul ei. Am retinut doua chestii: femeia asta a facut groaznic de multe accidente de masina,usoare toate.Atunci cand conduce e ea cu gandurile ei si totul devine un act reflex,atentia ii e de mult in alta parte,nu la volan. Ceea ce pot intelege perfect. Uneori nici nu am nevoie de muzica atunci cand conduc,gandurile imi sunt mult prea dense si ma fura. Ma trezesc brusc ajunsa la destinatie si ma intreb uneori pe ce ruta am luat-o,ca nici nu mai tin minte. Apoi mi-a placut mult cum ea si sotul ei actual s-au indragostit. Tipul i-a citit romanele si s-a indragostit de scrisul ei,asa ca a venit sa o vada la una intalnirile pe care ea le are cu publicul in librarii si imi imaginez ca au ajuns sa vorbeasca asa cum uneori mi se intampla si mie cu unii oameni: atat de natural si atat de fluent ,incat uiti cat e ceasul,uiti de unde ai pornit,tot ce simti e ca ASA ar trebui sa decurga totul in viata. Ce i-a unit e ca si-au dat seama ca vad dragostea la fel.


Scrisul e una dintre marile intimitati ale omenirii [si acum imi imaginez cum Stefan rade de mine pentru ca scriu un truism :)) ]. Totusi,e misto cand traiesti un truism d-asta. M-am indragostit si eu de scrisul unor oameni. Ultima oara,citind un fel de autobiografie a,sper eu,unui regizor de care veti auzi candva,Victor Dragomir . Unii stiu despre cine-i vorba,e premiatul de la Cinemaiubit din decembrie (cu un film simpatic,"Strung love").Valorez si dau credit oamenilor,mai ales care vor regie,care stiu sa scrie. Ca astia imi sunt mai aproape acum,dar acelasi sentiment de apreciere se pastreaza si atunci cand vine vorba despre un viitor inginer sau un viitor nici-nu-conteaza-ce care scrie bine.


Mi-e dor sa scriu ceva. Pentru ca de la un timp,ne ocupam la scoala de "transformarea unui text intr-un film",fenomen absolut delicios,care ma absoarbe complet,n-am mai avut teme scrise constant. Si le simt lipsa.

marți, 1 martie 2011

S-a dat drumul la visat


Cand o sa ma fac mare,o sa scriu doua telenovele HAHA si-o sa aiba un supersucces,bunica-mea o sa fie cea mai fericita.Si cu banii luati pe ele,o sa cumpar Corsaru' din Vama si o sa fac acolo o casa cu geamuri mari care dau spre mare. Si o sa invat sa fac calamari pane. Si o sa ma mut iarna acolo.Imi place mult la mare cand nu e nimeni (cea mai frumoasa amintire o am de cand inotam si m-am uitat in dreapta si-n stanga si nu mai vedeam pe nimeni in mare;eram doar eu si apa era atat de clara,incat imi vedeam degetele de la picioare; sau e mai frumoasa noaptea in care am vazut cel mai senin si mai plin de stele cer -parea sa inghita marea si nisipul si oamenii-). Si o sa scriu si o sa citesc si o sa vad filme. Pentru asta e iarna. Si ca sa se joace cateii si copiii in zapada. Et pour faire d'amour.


Acestea fiind scrise,urez bun-venit acestei primaveri si sper sa vina caldura mai repede. Ca inca n-am scris telenovelele,ca sa-mi permit sa fug de frig unde vreau eu