Am invatat importanta gesturilor mici. Asta e si diferenta pe care o simt in momentul asta intre literatura si scenariu. Cand ma indrept spre literatura,flirtez cu alegerea cuvintelor si asezarea lor in fraza. Cuvintele seduc in literatura. Intr-un scenariu,cuvintele pot fi banale si frazele la fel,numai ca sensul pe care il pot incarna personajele,atunci cand exista intr-un film,e, de multe ori,mult mai puternic. Recunosc ca m-am indragostit intai de cuvinte si mintea mea s-a pierdut printre ele. Viata mi s-a asezat apoi,si prin oamenii care mi-au aparut in cale si prin filme si scenarii,in directia in care gesturile spun mult mai multe. Gesturi fara obiecte,fara cuvinte,fara cantec,le inglobeaza pe toate astea si lasa in privitor mai multa substanta.
Imaginatia mea a crescut mai mult in imagini si mai putin in cuvinte. Fac pasi cu greu sa ies din abstract,spre un taram mult mai uman. Imi redefinesc senzorialul si naturaletea."
Asta scriam candva pe 20 dec 2010.Si mi se pare fascinanta toata relatia mea cu scrisul,cum peste timp pot observa si analiza transformarea mea ca om. Citeam aseara un interviu cu Allende,pentru care am si facut o fixatie. Ma intereseaza si ca personalitate,tocmai ca sa pot face o legatura intre ea si scrisul ei. Am retinut doua chestii: femeia asta a facut groaznic de multe accidente de masina,usoare toate.Atunci cand conduce e ea cu gandurile ei si totul devine un act reflex,atentia ii e de mult in alta parte,nu la volan. Ceea ce pot intelege perfect. Uneori nici nu am nevoie de muzica atunci cand conduc,gandurile imi sunt mult prea dense si ma fura. Ma trezesc brusc ajunsa la destinatie si ma intreb uneori pe ce ruta am luat-o,ca nici nu mai tin minte. Apoi mi-a placut mult cum ea si sotul ei actual s-au indragostit. Tipul i-a citit romanele si s-a indragostit de scrisul ei,asa ca a venit sa o vada la una intalnirile pe care ea le are cu publicul in librarii si imi imaginez ca au ajuns sa vorbeasca asa cum uneori mi se intampla si mie cu unii oameni: atat de natural si atat de fluent ,incat uiti cat e ceasul,uiti de unde ai pornit,tot ce simti e ca ASA ar trebui sa decurga totul in viata. Ce i-a unit e ca si-au dat seama ca vad dragostea la fel.
Scrisul e una dintre marile intimitati ale omenirii [si acum imi imaginez cum Stefan rade de mine pentru ca scriu un truism :)) ]. Totusi,e misto cand traiesti un truism d-asta. M-am indragostit si eu de scrisul unor oameni. Ultima oara,citind un fel de autobiografie a,sper eu,unui regizor de care veti auzi candva,Victor Dragomir . Unii stiu despre cine-i vorba,e premiatul de la Cinemaiubit din decembrie (cu un film simpatic,"Strung love").Valorez si dau credit oamenilor,mai ales care vor regie,care stiu sa scrie. Ca astia imi sunt mai aproape acum,dar acelasi sentiment de apreciere se pastreaza si atunci cand vine vorba despre un viitor inginer sau un viitor nici-nu-conteaza-ce care scrie bine.
Mi-e dor sa scriu ceva. Pentru ca de la un timp,ne ocupam la scoala de "transformarea unui text intr-un film",fenomen absolut delicios,care ma absoarbe complet,n-am mai avut teme scrise constant. Si le simt lipsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu