It's all so quiet

  Mergand noaptea pe strada mea plina de tei in floare,mi-am amintit de un moment care mie si acum mi se pare de maxima intimitate cu mine insami. Acum vreo 3-4 ani,era noaptea galeriilor si nimeni nu mai voia sa vina cu mine sa vada Galeria Posibila,ne plimbaseram cam peste tot,asta era ultima de vazut. A fost momentul meu "gata,sunt rebela si nu am nevoie de voi ca sa fac asta". Imi placea prea mult numele si credeam ca sigur se intampla ceva misto pe-acolo. Am nimerit strada,nu stiam numarul la care era galeria,am parcat masina undeva aleatoriu si am pornit sa caut Galeria Posibila. Evident,era la celalalt capat fata de masina,but no worries,parea placut drumul. O strada plina de case,cu tufe de mana Maicii-Domnului proaspat inflorite,cu tei si alte verzituri care miroseau incredibil de proaspat,de frumos. O pisica razleata care se holba la mine si nicio urma de om. Asta a fost contextul perfect care m-a facut sa ma simt atat de constienta de sine si totusi atat de calma. Eram clasa a 12-a,ingrozita de examene,de niste alegeri pe care trebuia sa le fac si nu voiam. Aveam in jur colegi hotarati,disciplinati,realisti,rationali. Adica tot ceea ce eu nu eram. Si atunci mi-am zis "De ce atata presiune? Poti sa faci atat de multe.S-o gasi un strung si pentru tine.Totul o sa fie bine :)". Bineinteles,galeria era inchisa,dar nici n-a mai contat.

Acum,o strada plina de tei infloriti,fara oameni si cu felinare puternice imi pare ca un platou de film. Dar tot imi da senzatia de liniste.