Little Migdal e the greatest of all,asa cum automentioneaza,doarme putin,da cu spirt pe tot ce prinde si e cea mai amuzanta si autoironica persoana atunci cand e obosita. A zis ca moare de 100 ori in trei zile si tot n-a murit. Nu stiu daca are 30 kg,tocmai de-aia o ridic mereu pe sus. Andra e o foarte emotionabila,dar si emotionanta fiinta roscata pe care o cunosc,care e dependenta de placa de indreptat parul,pe care o foloseste pana sa isi calce hainele cu ea. E un om care se afla intr-un tren,dupa cum zice singura si care inca nu stie in ce statie sa opreasca,dar spera ca va afla pe drum. Avand in vedere ca de ea se indragostesc oameni din Kosovo,Mexic sau Italia,o inteleg cand zice ca e greu de zis unde se va opri.
Cu Andra am stat si am admirat o zi intreaga cuplurile dintr-un parc din Roma. Doamne,cat se mai iubesc oamenii astia si cati trandafiri cumpara de la vanzatorii ambulanti. De la asta am si pornit exercitiul nostru audiovizual. Am scornit un personaj numit Yolanda care a inventat un aparat ce poate decoda gesturile de iubire ale cuplurilor,mai exact povestile complexe pe care ele le ascund. Una dintre cele mai frumoase imagini imi ramane un cuplu care statea pe iarba asa: el pe spate,ea pe burta,iar el ii bataia fundul cu un picior. Mi s-a parut un gest atat de simplu de afectiune intr-o iubire rodata deja. Ce sa mai zic...astia se iubesc noaptea la picnic cu lumanari,au date-uri oamenii pe la 50 ani si isi fac masaj si glumesc cu trecatorii "10 euro masajul" zice el,iar ea il loveste afectuos,razand.
Cu Florinachi stateam intr-un restaurant,asteptand portia de carbonara. Dupa ce am mancat si ne-am chinuit sa mai cerem chelneritei o furculita (pentru ca italienii nu stiu boaba de engleza,iar noi doar intelegem cat de cat italiana; le punem o intrebare de doua ori si ei ne raspund prima oara cu da,apoi cu nu),am mai cerut o cafea si un corn. Ca sa ne spuna apoi chelnerita ca e romanca si ca mai sunt doi romani la bucatarie,dar nu au voie sa vorbeasca in romana atunci cand sunt multi oameni in jur in restaurant. Si ca,daca avem nevoie de ceva,ei ne ajuta. M-am simtit foarte ciudat.
Mai sunt Daniellissimo,un mexican care traieste in Canada,face animatie si se imbraca doar in costume negre,un regizor englez cu par afro care s-a indragostit de o rusoaica si acum traieste in St. Petersbourg,mai sunt strazile superbe,fantanile,cismelele si italienii care lasa Aqua di Gio in spatele lor atunci cand trec pe strada,care zambesc mult si te fixeaza cu privirea de mai mai sa te rusinezi,golanii!, italiencele dichisite rau de tot si multi,multi romani,fiecare cu povestile lor. Pana si doamna care face curatenie aici unde stau e romanca.Si-a dat seama o colega care,in prima zi,a stat zece minute sa ii explice in engleza ceva,pana cand mai mai sa renunte,dar una dintre ele si-a exprimat frustrarea in romana si atunci si-au dat seama ca,de fapt,se pot intelege foarte bine in,mdeah,romana.
As vrea sa am o memorie enorma,sa depozitez toate micile intamplari,detalii,povesti. Astea ma incarca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu