Nimic.

     Imi place atat de mult uneori cum pur si simplu viata mi se asaza,in asa fel,incat sa intalnesc tot felul de oameni. Eram la un moment dat la Amzei,asteptam sa vina Blondino al meu in fosta gradina Uniter. Si am inceput sa umblu si eu,ce era sa fac. Vin dinspre Mc Romana si merg alene. Aud in spatele meu o tanti care striga ca are cactusi de vanzare la doi lei. Ma opresc,stiam ca mergem la ziua cuiva. Ma opresc,ma gandesc ca am mai mult de doi lei in portofel si ma intorc. Tanti era batrana,n-avea dinti in gura. Ceea ce nu ma impresioneaza in mod normal. Dar vindea cactusi la doi lei, mai avea si o muscata cu doi mini-cactusi pe langa,totul la zece lei. Oau,ce cadou perfect,imi zic! Si culmea e ca mi-a si vorbit vreo doua minute despre cum s-o ingrijesc si mai culmea e ca am ascultat-o,mi-era mila sa isi dea seama ca n-o sa am nicio treaba cu planta aia.Sau cu vreo alta. Si-mi mai zic "de ce naiba nu face toata lumea care cerseste ceva asemanator?!". Pe bune,as plati un leu o poezie sau un desen sau un colaj. Sau o furnica jucausa drept animal de casa. As plati orice,numai cersetoria pe fata nu. Pentru ca o mana intinsa care nu spune o poveste,nu primeste nimic,nu?
    Apoi intru in Nic. Cumpar o guma si o apa.Observ casiera,care avea o arsura mare pe-un brat. Mmmm. Oare ce poveste o avea arsura,ma intreb. La casa,platesc si imi observa muscata si mini-cactusii. Si ma intreaba "de unde i-ati luat?",si ii povestesc de batranica mea. Si ma intreaba "dar planta de aloe nu avea? stiti,am nevoie,e foarte buna pentru piele si n-am gasit la florarii". Si incep sa-i povestesc de nasa-mea,in casa careia am vazut pentru prima oara o planta de aloe si ii promit (nu stiu cum am ajuns sa fac asta) ca,daca mai trec pe acolo,ii aduc eu. Nu stiu ce nimicuri mai vorbim,o las zambind si plec zambind.
   Azi,ies pe strada,e deja aproape noua seara si e intuneric. Ma melancolizez,trece vara. Ajung aproape de tramvai,ma suna Moka. Vorbesc cu ea intens,il vad pe Galusca,vecinul meu de cartier,colegul meu de an de la Ase,dubiosul cu casti in urechi si nume amuzant. Incep sa strig dupa el,nu ma aude. O fetita cat juma din mine ca inaltime imi spune zambind,pe sub ochelarii ei rotunzi "Nu aude,are castile-n urechi". Ii raspund "Da,ai dreptate." si-mi zambeste pustoaica! Moka ma intreaba cu cine sunt,incep sa rad,ii zic ca sunt singura,dar vorbesc cu necunoscutii pe strada,pustoaica rade si mai rau,incep sa ii explic ca vorbesc cu cineva la telefon si crede ca sunt cu cineva cunoscut,cand eu,de fapt,vorbesc cu ea.
    Apoi ma intorc acasa cu un nene taximetrist. Cate povesti nu s-au nascut in taxi... (vezi Night on Earth). Nenea e microbist. Si eu m-am bagat in discutie,iubesc sa vorbesc despre ceea ce nu cunosc,sunt un părerolog iscusit. Ii zic despre amicul meu mexican,care mi-a vorbit despre '94 si despre Ilie Dumitrescu. Imi vorbeste despre Inna,Mangalia,pielea ei maslinie si Arena,cica fostul Lia Manoliu,care se redeschide cu ocazia meciului cu Franta. Ii zic despre superbul slogan Sport.ro "Nu va bateti joc,bateti Luxembourg" haha,pe care mi l-a impartasit frate-miu azi,cu o intonatie geniala. Imi spune ca el are sperante si ca Mutu ar fi fost departe daca n-ar fi luat droguri. Ma dau mare si serioasa si scot un truism moralizator gen performanta sportiva nu se face la spritz. Incepe sa imi povesteasca despre echipa '70,Dobrin,Tamango (Raducanu?) si semifinala cu Suedia, si Brazilia care a ajuns in finala. Imi imaginez favelele si un Ronaldinho bebelus,care cum incepe sa mearga pe plaja,vede mingea si,instinctiv,incepe s-o atinga.

 Iubesc oamenii si iubesc sa vorbesc nimicuri cu ei,cum fac 80% din timpul meu. Pentru ca exista sansa ca din nimicuri sa ajungi la un profund incredibil. Mi s-a intamplat si, de atunci,cred in minuni de felul asta. Nimicu' nu e niciodata nimic.

P.S.: am uitat sa zic de tanti casiera din Real. Am inceput la un moment dat sa citesc "Amantul doamnei Chatterley" si nu stiu cum am reusit (vai,ce surpriza) sa pierd cartea. Si am regasit-o in hipermarket,am luat-o,am zis sa vad cat costa,nu stiam daca-mi ajung banii. Tanti imi zice cat costa,zic ok, o cumpar si incepem discutia despre roman,mi-l recomanda,zice ca l-a citit,ca e bun. Eram atat de incantata,nu mai fusesem de ceva timp intr-o discutie cu un necunoscut pornita de o carte. (bineinteles,dupa ce am cumparat-o,am gasit si editia pe care credeam ca am pierdut-o; era la tara)

Din ciclul "Sunt un tren care isi cauta gara". Capitolul I

Acasă. Fiecare are conceptul lui de acasa,asa cum ma gandesc eu ca are conceptul lui de "mama",de grija materna. Daca pentru mine,grija mamei mele ma duce cu gandul la cele mai bune,mai calde si mai diverse mancaruri,in mirosul carora ma trezesc dimineata,pe altii ii duce cu gandul la povestile pe care mama lor le inventa. Filip si Matei Florian spuneau atat de frumos: " Pentru mama, care n-a copt în viaţa ei o plăcintă,dar ne-a făcut fericiţi." Au copilarit in Drumul Taberei,intr-un apartament de bloc,cu o mama care nu le-a gatit,dar care le-a construit o lume proprie,de poveste. O mama care a stiut cumva sa le angajeze imaginatia,sa le dea libertate tocmai prin magia universului ideatic. La fel de valabil ca orezul cu lapte al maica-mii :).


1.Roma


Ce inseamna acasa?  Mi-am dat seama ca am crescut oarecum in puf,ai mei m-au plimbat prin tara toata copilaria,cu fundul in masina personala. Am avut camera mea,spatiul meu personal. Mai tarziu masina proprie. Un confort mai mult decat decent. Am ajuns la 22 ani sa strabat Italia timp de aproape o luna,dormind pe o saltea gonflabila,noptiera fiindu-mi trollerul,cu multi oameni in jurul meu. Adunati cu totii,cinefili cica,sa facem filme,sa stam la workshopuri si la proiectii. Cu kilometri multi facuti cu pasul,cu metrou schimbat de multe ori,legat autobuz,autocar si mult-prea-iubitul feribot. Mi-am redefinit intimitatea,mi-am redefinit confortul si mi-am dat seama ca le poti construi atat de usor,ca ai nevoie de atat de putine,de fapt. Prima noapte am fost printesa cu bobul-de-mazare. Eu,pe saltea gonflabila,ma intrebam daca voi reusi sa inchid vreun ochi. Luminile erau puternice,de neon,si se stingeau in toate salile simultan,de undeva de jos. Iar eu urasc sa dorm pe lumina. 


  Conversii mi-au devenit cei mai buni aliati,dupa ce sandalele mele superbe mi-au facut niste bataturi si mai superbe fix in talpa. Mi-am cumparat ghiozdan,pentru ca superba mea geanta Accesorize,incapatoare,de altfel,era cam nepractica,cam greu de carat cand se umplea. Mai ales daca-mi caram si laptopul in ea.Iubesc sa merg pe jos cand sunt intr-un loc nou,asa ca Roma n-a facut exceptie. De la Colosseum pana la Vatican,pe jos,cu escala pe la Fontana di Trevi,Pantheonul (spre care am dat din greseala: "oau ce cladire interesanta,hai s-o vedem,ce-o fi oare? da' uite strada aia ce frumos se duce in sus in dreapta cladirii"),piazza Navona,Tibru. N-am avut ghid,n-am avut harta,nu obisnuiesc sa-mi cumpar,desi poate mi-ar fi fost de ajutor. A doua zi am facut drumul asta cu Andra. A treia zi am luat-o de nebuna singura si nu m-as mai fi oprit,daca n-ar fi trebuit sa ajung la proiectii. O strada ma trimitea spre alta.


In prima saptamana,am inventat un personaj,Yolanda,un fel de intersectie a mea si a Andrei,colega mea roscata. Am stat in Eur,cartierul in care trebuia sa filmam. Dupa prima seara acolo,in care am vazut un cuplu care iesise la picnic cu lumanarele,un date intre o doamna si un domn bine trecuti de 40 ani (stateau pe o banca si tipul ii facea masaj pe spate; ne-a vazut plimbandu-ne si a inceput sa zica "10 euro masajul",iar tipa s-a intors spre el semi-rusinata,semi-complice,mustrandu-i cu drag interventia),si multe cupluri la plimbare pur si simplu in parc,eu am ramas fascinata de romantismul oamenilor de acolo. Si-am inceput,intr-o alta zi de observatie,sa discut cu Andra despre dragoste. Cum ne zicea amicul nostru portughez,Ricardo,de ce ar fi lumea interesata de altceva?! E clar ca asta e esenta vietii. Ei bine,ne gasisem locul. Am inceput sa-i spionam. Yolanda noastra e o gagica respectabila,care foloseste ruj rosu,asculta Pink Martini,isi calca hainele cu placa de indreptat parul siiii e fascinata de dragoste. Pentru asta a reusit ea sa inventeze un dispozitiv care sa decodeze povestile cuplurilor,din simplele lor gesturi.


Culmea,am inceput sa am mai multa grija de ceea ce mananc decat aveam acasa. Purtam permanent fructe la mine,ma mai opream pentru paste si inghetata,pe care o urasc in general,dar n-ai cum sa nu mananci gelato. E o prajitura,nu o inghetata. N-am vrut sa-mi cheltui banii in restaurante (pana le-am gasit pe-alea chinezesti...),cand aveam atatea afise de film de cumparat si printuri cu balerine.


Baia era jos si era comuna. Am invatat ca gelul de dus,samponul 2 in 1,periuta de dinti,lotiunea de fata si crema sunt esentiale si arhisuficiente. Mi-am spalat haine de mana si am facut,atunci cand ne-am intors in Roma din Sardinia,prima baie rece din viata mea. Ok,a fost rapida,dar vorba lui Einstein aflata de la Radu, „Put your hand on a hot stove for a minute and it seems like an hour. Sit with a pretty girl for an hour and it seems like a minute. That’s relativity.” Deci,fa un dus cu apa rece rece de cateva minute si o sa crezi ca te-ai spalat vreo ora. M-am spalat si pe cap si n-am murit,ba chiar la jumatatea baii,am reusit sa ma relaxez. Senzatia de proaspat spalat,atunci cand e cald afara si apa a fost rece,e incredibila.


2. Sardinia


A doua locatie a fost Sardinia. Daca Dumnezeu isi petrece vacantele pe undeva,cu siguranta merge si-n Sardinia. Mi-am amintit de Corbu din adolescenta mea,cand am vazut apa albastra si clara la Marea Neagra,doar pentru ca nu era nimeni care sa se balaceasca si sa-i strice claritatea. Aici se si balaceau oameni si tot clara era apa. Aici am avut primul party oficial,unde am dansat sub cerul Sardiniei,cu un italian nebun,o poveste de om cu miez ciudat si invelis de cliseu. Am continuat sa dansam pe strazile Romei,apoi pe scena unui teatru dintr-o gradinita,in somn sau la trezire. (Am sfarsit prin a juca voluntar -haha,trebuia sa tip ca in Psycho,specialitatea mea dementa- sau involuntar -filmulet facut din fotograme,in timp ce dansam in preaiubita mea fusta de balerina-).


Mi-am dat seama ca italienii astia neseriosi iubesc muzica si iubesc dansul,asa cum le iubesc si eu. Raspund superb la orice incercare de a manifesta bucuria de a trai,pur si simplu. Tin la glume si se-arunca sa raspunda tot in gluma,pasional. Iubesc sa iubeasca si pot sa te faca sa te simti singura femeie de pe Pamant dintr-o singura replica (si imi amintesc de Marcellino,dansand cu Anita Ekberg in La Dolce vita si vorbindu-i despre cum ea e FEMEIA). A nu-si lua in serios din prima latura asta amoroasa ii face mai jucausi,mai perversi in sensul ala bun,seducatori cu siguranta. Sunt latini ingrijiti,care au grija de parul si pielea lor si poarta mereu un parfum proaspat. Iubesc hainele si se lauda cu asta. Sigur,rafinati sunt putini,ca peste tot,dar am apreciat intentia si mi-a placut directia lor. 


Femeile nu sunt frumuseti pure fizic.Dar il au pe vino-ncoa. E fix ideea (care mie-mi place mult si care mi-a mai adaugat un strat incercarii de a defini feminitatea,implicit de a o construi pe-a mea) ca rochia aia cambrata,fix pana la genunchi,gleznele alea frumoase purtate pe tocuri (sau nu),cerceii aia,parul,umerii,clavicula,spatele gol,privirea de felina sigura pe sine,umorul si pofta de viata,sunt expresii ale feminitatii lor. Seductia lor e una carnala,viscerala. 


Nu stiu eu sa fac prea multe in viata,stiu insa sa fac roata si sa impletesc parul in spic. De la romancele mele,pana la Barbara,portugheza sau Mayssan,iranianca,m-au rugat sa le fac spic. Si atunci a venit Gianfranco,un El Salvador-ian cu radacini italienesti si m-a vazut si a facut una dintre marturisirile care mie mi se pare a fi dintre cele mai intime ale unui baiat (si pe care le ador,tocmai pentru ca sunt simple): lui ii place ca o fata sa isi impleteasca la tample doua codite mici si sa si le uneasca la spate :)


 E un preaplin cu care m-am intors si pe care inca il rumeg. E greu sa-mi gasesc locul aici,am noroc cu niste rataciti de oameni speciali (o Mokă,un Blo,un M,o Op,o Gîg -care insistă sa creada că e prietena mea si c-o iubesc; ce aroganță :))) -).