Mi-am amintit de asta,pentru ca tocmai am citit "O iubeam",tot al Annei Gavalda. Da,abordeaza subiecte la care sunt sensibila (haha,eu sunt genul ala de gagica,sensibila la anumite subiecte si tot ce mai pot sa sper,spre binele meu,e ca pot face diferenta intre cine le trateaza prost si cine le trateaza bine). Femeia asta are un stil curat,simplu,cu mult dialog si mult umor. Si uite asa se salveaza de la a scapa in melodrama si in sentimentalisme si in patetism.
Am dat in "O iubeam" de multe puncte mici care ma preocupa. Tocmai ridicasem unui prieten problema celui care trebuie sa spuna "Ba,mi-esti indiferent,tre sa ne separam vietile". In orice fel de relatie,de prietenie,de cuplu. E groaznic sa fii ala care trebuie sa spuna asta. Adica pe celalalt,cum zice si unul dintre personaje din romanul asta,o sa se gaseasca cineva sa-l consoleze. Ma rog,sunt doua dureri diferite,dar sunt DOUA dureri,nu e una singura in momente ca astea. Ce ii spui unui om care nu a gresit cu nimic,practic,pe care poate il cunosti de mult timp si cu care ai trait momente foarte frumoase? Dar simti ca tu te-ai transformat,nu mai mergi in aceeasi directie cu el si (urat spus,dar atat de adevarat) nevoile tale s-au schimbat? Mda,probabil ca e nevoie de curaj sa iti asumi asta, s-o si rostesti si sa iti asumi si reactia celuilalt. Eu,recunosc,nu l-am avut la momentul cand am trait asa ceva. Mi se parea ca nu poti spune prea multe in asemenea situatii,mai bine pleci,mai dai un buna ziua din complezenta si lasi viata sa umple goluri.
Aici avem un socru si o ...fosta nora. Adica se intampla ca baiatul domnului socru sa isi ia intr-o zi bagajele,sa se urce intr-un avion cu amanta lui si astfel sa se desparta de sotie. Asta,sarmana,se credea fericita,avea viata ei de familie pe care o alesese si care ii placea si se trezeste deodata cu barba-su cu bagajele in mana. E cam devastata. Pleaca la casa de la tara a lu' socra-su cu cele doua fete si acolo ajunge sa aiba un dialog misto cu batranul asta conformist,care nu-si arata niciodata sentimentele. Insa,in fata femeii asteia care purta candva,demult,conversi galbeni (cred ca sunt misto gagicile care poarta conversi galbeni),el se deschide. Si ii atrage atentia prin povestea lui de viata,prin netrairea unei mari povesti de dragoste (haha,de-aia e mare,ca e neterminata),pentru ca nu a avut curajul sa isi paraseasca sotia si s-o iubeasca pe cealalta. Asta,asa mare si gros rezumat de mine. Lucrurile sunt mult mai fine in roman. Batranul e misto ca personaj. Un copil extraordinar de cuminte inca de mic,pentru care sa urce cu liftul pana la etajul sase era marea aventura,care se casatoreste cu primul flirt (transformat intr-o sotie ca la carte,intr-o relatie prea confortabila si prea conventionala). (Si acum imi amintesc de Yohji Yamamoto in trailerul filmului sau: Too good harmony is boring,maybe conflict is charming,exciting.) Nenea asta,la 42 ani,se indragosteste de o traducatoare cu care isi traieste momentele (evident, scurte si intense) prin camere de hotel in diverse orase ale lumii. Si e atat de misto cum COINCIDENTELE ii dicteaza cursul vietii: cand se hotaraste sa divorteze,ii apare in birou secretara pe care tocmai o parasise sotul si pe care o vede daramata. Si atunci i se pare ingrozitor sa iti lasi sotia.
Si amanta din amintirile lui e misto. Cum scrie ea,cand stau impreuna in camere de hotel, liste lungi cu activitati banale pe care viseaza sa le faca cu el: "...sa beau margarita la umbra,sa trisez,sa invat sa folosesc un fier de calcat,sa arunc fierul de calcat pe fereastra,sa cant in ploaie,sa fug de turisti,sa ma ametesc,sa-ti spun tot adevarul,sa-mi amintesc ca nu orice adevar trebuie spus,sa te ascult,sa-ti dau mana,sa-mi recuperez fierul de calcat...".
Sunt multe chestii mici si misto. De exemplu,fraza care il convinge sa o angajeze pe cea care ii va fi o viata secretara: ii spusese ca ea nu vrea sa fie ciupita de fund si ca nu vrea sa se intoarca la parintii ei acasa. Ca o se intoarca numai cand o sa aiba o masina a ei,ca sa fie sigura ca poate pleca!
Cand eram mica,eram obsedata de nobletea oamenilor in situatii dintr-astea de viata. Nici nu voiam sa imi imaginez viata langa niste oameni care se cearta voluptuos. Cum mi se mai parea ca nu am ce discuta cu oamenii care nu dau la mate-info dupa clasa a opta.Acum cred ca nobletea asta pe care mi-o imaginam eu era de multe ori amestecata cu ipocrizie,acum cred ca un om care se cearta cu pasiune poate sa fie mult mai nobil decat unul care refuza sa se certe si mai cred ca unii dintre oamenii care nu au facut mate-info sunt foarte interesanti.Dixit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu