Viata intr-un autobuz

  La 'fosta mea prietena adevarata' ma emotioneaza multe. Nici nu stiu cum sa zic ca o cheama,are multe nume frumoase,numai ca la fel cum personalitatea ei e inca in cautarea definitiei proprii,asa e si numele. Stiu doar ca in telefonul meu e trecuta 'Dragostea e Moka'.

  De fiecare data cand stranut,ma gandesc la ea si zambesc instantaneu. Mi-a zis intr-o zi "Dragoste,stii cand ma simt eu singura?" "Cand,dragoste?" "Atunci cand stranut si nu are cine sa imi zica noroc, imi dau seama ca nu e nimeni in jurul meu si ca sunt singura".

  Era cald si eram intr-un autobuz care ma ducea undeva in afara Romei. Stateam pe un scaun langa geam,toate celelalte locuri erau de asemenea ocupate. Ii suna telefonul doamnei din stanga,vorbeste in engleza. E o doamna pe la 40 ani,chinezoaica probabil,datorita trasaturilor (cum spune un mare om,pe asiatici parca i-a facut Dumnezeu fara ochi si atunci le-a taiat cu lama pielea,ca sa poata si ei vedea cat de cat). Ii suna telefonul tipei din spatele meu,vorbeste intr-o limba balcanica,cine stie,poate albaneza. Tocmai ea ma intrebase in statie,in italiana,daca a plecat deja autobuzul 700 nu stiu cat,acelasi pe care il asteptam si eu. I-am raspuns ca da,tot in italiana. Acum raspunde si vorbeste in limba asta ciudata. In stanga mea sunt patru turisti americani cu siguranta,o familie,care se plange de caldura,dar arata totusi incantata de pinii mediteraneeni pe care ii arata cu degetul pe fereastra. In spate sunt niste preoti catolici care vorbesc o engleza stalcita. In fata mea e un barbat mai in varsta,tracasat,cu o punga de plastic sifonata,care sta cu mainile incrucisate si se uita la tot amestecul asta de oameni la fel de uimit ca mine. Ba chiar putin speriat,mi s-a parut ca are o pozitie si o privire defensive,vrea sa stea in carapacea lui,sa ajunga la locul pe care acum il numeste acasa si poate sa vorbeasca si el in limba lui cu cineva care o cunoaste.

 Si,la un moment dat,acel barbat stranuta. Liniste.Am zambit instant si m-am gandit de ce nu zic noroc,sa se simta si omul ala mai putin singur :)


P.S.: am auzit romana la fiecare colt in Italia. In Piazza Navona rasuna "Drumurile noastre toate" din voce,acordeon si chitara. M-am dus,le-am lasat o moneda,am inceput sa cant si sa dansez cu ei. Si atunci au transformat in "Drumurile noastre toate se vor intalni la Romaaa". Intr-un restaurant,am mancat niste carbonara ca la mama mea acasa,ca sa zic asa,pentru ca am aflat ca toti cei care lucrau acolo erau romani,inclusiv bucatarul. Tocmai platisem si am mai cerut o cafea,cand ni s-a raspuns in romaneste,soptit,spunandu-ne ca sunt toti romani,dar nu ii lasa sa vorbeasca romaneste si ca daca pot sa ne ajute cu ceva,sa le spunem. M-am simtit ciudat,parca trebuia sa ne ascundem,parca eram tatal si copiii din  Equilibrium .Bine ca am aflat asta dupa ce ne-am chinuit sa mai cerem un tacam in italiana noastra de balta,pentru ca engleza nu intelegeau. In Sardinia,am intalnit o singura romanca,intr-un supermarket. Mi-a vazut badge-ul de Romania,asta dupa ce m-a certat in italiana,pentru ca am atins nectarinele. Mi le-a ales apoi pe cele mai frumoase,mi-a povestit de iubitul ei cu care e de opt ani in Sardinia si de sora ei,de varsta mea,la studii in Anglia. In autobuz prin Roma nu mai stiam cum sa reactionez.Pana nu raspundea omul de langa mine la telefon,nu stiam ce natie e. Daca raspundea in romana,ma arunca in confuzie: ce sa fac? Sa ii zic ca si eu sunt romanca si sa ma prezint :))?