Există un pasaj în "Closer to the moon", filmul pe care Nae Caranfil îl va lansa, în care femeia (se referea la personajul Verei Farmiga, dacă nu mă-nșel), abia ieșită (sau scăpată) din închisoare, mai are la dispoziție o singură noapte să trăiască ceva intens cu un tânăr amorez. Na, romantic stuff între cei doi, un moment unic, probabil și cu care ea știe că nu se va mai întâlni vreodată. Sublimul situației se întămplă atunci când el vrea să-i vadă/atingă/simtă corpul, așa că încearcă s-o dezbrace, așa cum orice bărbat încearcă să dezbrace o femeie pe care o vrea, în spațiul lor intim. Numai că ea se oprește. Și-și pune mâinile în jurul primilor nasturi ai tunicii. Nu-mi amintesc din ce ne-a povestit nenea Nae dacă el întreabă ceva gen de ce, dar știu că ea spune (sau răspunde): "Put". Adică pute și de-asta nu vrea sărmana femeie să fie dezbrăcată.
Producătorul filmului voia desigur să scoată treaba cu "Put", pentru a nu oripila femeile din public și a ține filmul într-o zonă safe. Femei în căutare de romantism pe ecran. Numai că eu cred că fix faza asta umanizează totul și face cumva ca secvența să fie și un oarecare punct de vedere și îi dă cumva capacitatea să emoționeze și să clintească din femei toate clișeele care le opresc uneori din a fi speciale.
Dacă visez să scriu pentru reviste de femei sau eseistică pentru femei, îmi doresc s-o fac ca secvența asta. Nu mă-nțelegeți greșit, sunt un om (prea) romantic și (prea) conservator deseori, dar frumusețea pe care o caut în viață e una pe care fiecare o trăiește zi de zi și care are părți contradictorii/ciudate/total imperfecte uneori, care din punctul meu de vedere, nu fac decât s-o evidențieze și s-o umanizeze. Deci s-o facă reală și unică.
P.S.
Nu știu cum se face că săptămâna asta i-am văzut și auzit vorbind și pe frații Dardenne, Jean-Pierre și Luc, și pe nenea Caranfil, ăl tânăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu