Come here. Closer. Closer

Nu cred ca am stiut sa ma apropii pana acum de cineva de sex opus,la modul frumos si romantic. Invalmaseala de emotii care a existat vreodata pentru cineva cu care mi-am dorit o legatura  ma ducea mereu la un inceput prea exploziv. Toate emotiile alea izbucneau intr-un moment rapid,nedilatat,fara prea multa poezie. De obicei stropit cu alcool. Trist,stiu. Acum incerc sa scriu insa inceputul de scenariu al unui mic filmulet. Un scenariu in care vreau ca cele doua personaje sa se apropie. Sa fie necunoscuti si,intr-un spatiu banal si destul de formal,o cabina de probe adica, sa se lege ceva. Si atunci imi vin intrebarile. Ce poate face ca doi oameni sa se apropie? Cum exista in forma fizica acumularile alea care ii fac sa devina interesati unul de altul? Sau macar unul dintre ei sa fie interesat;e imposibil apoi ca celalalt sa nu reactioneze in vreun fel. Chiar sa-l refuze politicos,tot va ramane cu ceva de pe urma unei atentii primite. Atentia intotdeauna lasa urme (frumoase). Fie ca ne face sa zambim,fie ca ne pune pe ganduri,fie ca ne intereseaza. Fiecare baiat care m-a placut si a vrut sa se apropie in vreun fel sau altul de mine inca exista in mintea mea,nu l-am uitat (Hey there,fellow!) . Si m-a bucurat de fiecare data,chiar daca nu s-a dezvoltat relatia noastra in vreun fel. Ma intrebam ce vede la mine,de ce s-a gandit ca m-ar vrea langa el,ce i-am promis fara sa rostesc. Ce-ar vedea barbatelul din scenariul meu la fata tanara,uda leoarca,impiedicata si intr-un moment strict de rasfat,proband haine multe,dupa o zi ploioasa?

Nu se intampla,cred,in viata reala,sa o gaseasca in cabina, cantandu-i "Come away with me",desi nu-l cunoaste. Si nici n-are vreo intentie sa-l abordeze. Dar ala e sentimentul pe care vreau sa-l redau.