miercuri, 17 noiembrie 2010

Frici

Iubesc zilele pline de la scoala,desi uneori sunt dureroase. E fantastic pentru mine cand gasesc ceva sa pot compara cu dragostea. Cred ca e incercarea de a defini cumva za thing (Apropo de asta,evident ca in glumele de la scoala am ajuns la "ce e dragostea?" -nivelul maxim al lui 'greu de definit'-,apoi "de ce traim?" -foarte greu de definit-; iar combinatia paradoxala dintre astea doua a scos-o in gluma colegul meu,Stefan: "de ce traim?" "pentru dragoste" "dar ce e dragostea?"). Cel mai frumos e cand compar scrisul cu dragostea. N-am crezut vreodata ca pot fi atat de complexo-complicate.

E clar ca scrisul reprezinta enorm din mine. Nu mi-am inchipuit la inceputul drumului ca va fi sinuos sa ajung la un scenariu macar onorabil si n-am crezut ca e atat de messy sa rescriu. Totusi,nimic nu ma salveaza cum ma salveaza scrisul,nimic nu ma face sa ma simt mai bine decat atunci cand proful imi spune ca vede substanta in anumite idei. Am murit de multe ori cu premise bune de gat,insa,pentru ca n-am fost capabila sa ma avant in lupta de a le intrupa cumva. Mi-e frica. Ma panichez. Si aici ajung la existenta de pana acum si personalitatea mea. Frica imi e una dintre cele mai mari probleme. Mi-a fost frica sa ies din mine si sa leg relatii cu oameni,iar cand am facut-o,a iesit de multe ori dezastruos. Mi-e frica de cele mai multe ori sa las pur si simplu lucrurile sa curga si as vrea sa stiu cum sa rezolv dupa pasi metodici nesiguranta. Mi s-a spus ca cel mai sanatos e sa incerc sa fac ceva si sa incetez sa  ma gandesc atat de mult la asta. Sa gresesc si apoi sa ma indrept. Numai ca totul mi se pare un pamant atat de nisipos si nu stiu unde sa pun piciorul pe el.

Ajung uneori,din dorinta de a masca treaba asta cred,la superficialitate. Scriu de multe ori in clisee si din cum cred eu ca vad lumea,cum am invatat din filme sau de prin ce-am mai citit. Nu ajung la esenta mea si la cum simt de fapt sa traiesc. Raman blocata in visarile mele,in reveria in care mi-am gasit un fals confort,in care am reusit sa pacalesc realul. Mi s-a recomandat sa nu-mi fie teama sa explorez zone mai dark ale mele,mai putin neat. Sa fac bai de realitate. Ma intreba la un moment dat un coleg cum de ma place atata lume. In aparenta,e  misto. I-am raspuns zambind ca mi se intampla asta pentru ca nu am personalitate. Scriu si vorbesc si ma comport prea plat adeseori si mie mi se pare ca e doar diplomat. Si s-ar putea sa ratez multe lucruri din cauza asta.

Trebuie sa-mi gasesc dozele de curaj si sa incep sa le folosesc. E oribil sa fii timid si sa pari ca nu esti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu