Miscellanous (2010)

Imi vine uneori sa scriu despre ingeri (probabil o povestioara sau un basm tot o iesi candva). Una dintre discutiile frumoase cu un om care ma ajuta mult sa cresc a fost despre ingeri. Ideea care mi-a placut mult a fost raspunsul la intrebarea de ce rad sau plang copiii mici atunci cand vad pe cineva: pentru ca de fapt rad sau plang la ingerul vesel sau suparat al omului respectiv. Copiii mici pot vedea ingerii :)

Am inceput sa am incredere in faptul ca lucrurile se asaza in viata asa cum trebuie,pana la urma. E o mare lectie pentru mine si ma linisteste. Temerile mele incep sa se imputineze. Inchei un an diferit de tot ce am trait pana acum,un an care m-a mai scos din cochilie. Incep sa inteleg cu ce se mananca scenaristica,sa gust si  imi place. O SIMT,de fapt. Incep sa vad ca nu totul poate fi perfect,ca oamenii sunt facuti din carne si greseli. Cum zice OP a mea,"Andra Land" e inca "Andra Land",dar usor,usor mai las si pe altii pe-acolo si-mi fac bine. Una dintre cele mai periculoase treburi pe care mi le-am facut si inca mi le fac (but,hey,am inceput s-o realizez,am facut primul pas) este sa traiesc doar in capul meu. Sa imi fac prea multe griji si muuuult prea multe ganduri care n-au nicio viata,pentru ca sunt doar ale mele. Si,din pacate,inca nu ma pot dedubla,astfel incat sa fiu capabila sa gandesc perfect obiectiv.

Regret putin ca am pierdut timp cu gura la luna. N-a mai avut acelasi gust ca in anii trecuti,cand nu aveam absolut nimic de pierdut. Acum am un inceput de drum in maini,pe care doar eu il pot defini. Am o scoala care nu-i perfecta,dar e cea care mi se potriveste cel mai mult dintre toate incercate. Acum am niste persoane la care tin si care stiu ca tin la mine si pe care nu vreau sa ii pierd. Ei ma tin in viata. A trebuit sa fac alegeri de-a lungul acestui an si am ales. Ma bucur ca am fost in stare. Sunt inca la limita intre a face ce simt si a face ceea ce trebuie ca sa nu dau prea mult de la mine. Am naiva idee ca oamenii sunt prin definitie buni si ca afectiunea si incercarea de a intelege pe fiecare prin propriul sau pattern al ranilor  functioneaza,ajuta si leaga oameni. Ne inalta. Si nu cred c-o sa ma schimbe dezamagirile si nici sa ma opreasca sa mai simt asta.

Am avut momente de singuratate cand cel mai mult mi-as fi dorit sa vina cineva sa ma intrebe ce fac,sa ma asculte si chiar sa inteleaga ce simt. Am avut momente superbe de uniune cu oameni,cand timpul disparea si chiar era o stare de bine. Pur si simplu imi intra cate un om in viata la un moment mai mult decat potrivit,deschis si dornic sa ma deschida si pe mine si lumea parca mai capata niste sens. Asta sper sa pot face si eu cu cei de care-mi pasa.

Tot ce imi doresc pentru anul care vine e sa tratez totul cu si mai mult umor,sa intaresc legaturile pe care deja le am cu oamenii,sa ma pun in miscare mai bine cu scrisul si scoala si sa ma las purtata de aceasta mica viata a mea. Sa traiesc.