Sunt un fel de descoperiri ale unui copil care,nush,își dă seama singur de ce se învârte Pământul
(empiric,nu împins de școală - sentimentul ăla că ai descoperit ceva banal pe cont propriu și că ai înțeles logic-)
Așa stăteam eu și mă gândeam profuuuund și afară ploua și gândurile-mi alunecau la fel ca picăturile pe geam...Pardon! Conduceam și muzica era la maxim și claxoanele bucureștene mă făceau să mă simt ca acasă și încercam să mai adaug un strat definiției personale a feminității. Un prof destul de tare i-a pus anul trecut,pe doi flăcăi-colegi,să discute despre feminitate. Să dea unul o definiție,iar celălalt să îl contrazică argumentat. Eram incredibil de curioasă,niciodată nu știi cum percepe fiecare accentele de feminitate. Acum vreun an și ceva,mi-a fost pusă la îndoială prima oară feminitatea. A venit un băiat în viața mea superbă și plină de dezechilibre și mi-a arătat cu degetul cum nesiguranța de sine iese prin crăpăturile ființei mele pierdute în buncăre pline de fum (moamă,cum am scos-o pe-asta :p). Slavă Cerului,am început să-mi pun probleme. Tanti Viață,îmi explicați și mie,vă rog, ce e această feminitate? Nu sunt rochiile mele și umerii goi și clavicula frumoasă și gleznele în pantofii ăia cu toc și faptul că vorbesc franceza și privirea aia de felină?! Dar fundele?!There's more?! Dau mai târziu peste citatul lui Simone de Beauvoir,care zice cu patos "Femeie nu te naști,devii" și răsuflu extrem de fericită. De tânără sunt tânără,deci,dacă țin urechile ciulite și găsesc pâlnia potrivită,am mari șanse,pentru că potențial am,asta nu poate nimeni să-mi ia și nici să mă clintească de la a crede asta.
Ei,unul dintre flăcăii care au deschis gura la examenul ăla,să dezbată feminitatea,a zis o chestie cum că fiecare are propria percepție despre feminitate (parcă așa ai zis,dragule) și mai ales,a început să își exprime ferm poziția despre toate regulile care ne ghidează și a început să pună regulile alea în discuție. Se pornește de la DE CE e așa? DE CE trebuie să fac asta? DE CE gândim așa? (apropo,iată o chestie simpatică) Adică dacă unul zicea că femeile au instinct matern,sunt mai răbdătoare,știu să trateze cu mai multă diplomație anumite probleme (se lega de rolul femeii,complementar rolului bărbatului -în societate,în celula societății as in familia-),celălalt zicea "Dar DE CE e așa? Doar pentru că am fost obișnuiți așa?". Mi-am reamintit cumva de discuția lor și îmi dau seama că atunci am început decantez tot ce auzeam,citeam,vedeam,credeam. Atunci am început să îmi dau seama unde se plasează părerea mea,lăsând loc liber pentru ceea ce va fi să vină și va fi să-mi facă părerea să evolueze,să se rafineze.
Pentru mine,Malena lui Tornatore e cumva un film cult. Îl iubesc tocmai pentru că mă face să mă gândesc și să-mi și gândesc anumite personaje feminine în funcție de senzualitatea aia carnală. L-am sunat pe Lucian(o),unul dintre flăcăii implicați în discuție și i-am cerut să-mi spună primele concepte,imagini care îi vin în minte când spune feminitate. Mi-a spus blândețe,delicatețe. Apoi au venit imaginile,care mie-mi par mult mai puternice,cel puțin pentru un prim contact. Oricât s-ar rafina un bărbat din punct de vedere intelectual,n-o să mă poată convinge că pielea,parfumul,gâtul,talia,gleznele femeii din fața lui nu-l impresionează. Em,simpaticul maestru,m-a făcut să-l îndrăgesc tocmai pentru că mi-a spus c-a observat-o pe iubita lui atunci când a a început să râdă la o glumă de-a lui și au dat-o într-o cascadă de glume și mișto-uri,care i-a unit. Atunci a început să îi observe existența,inclusiv pe cea fizică,cu piele,plete șamd. Pe Blo al meu,prima oară când mi-a spus că mă place,l-am întrebat "de ce?" și a început să-mi vorbească despre un anume aspect al personalității mele,care mie nu mi s-a părut niciodată special și credeam că toată lumea îl are. Cel mai probabil,mulți îl au,numai că aia i s-a părut lui special la mine,în comparație cu ce cunoscuse până atunci.
Percepția fiecăruia e un puzzle enorm. Pornește de la ce te-a impresionat la familia ta,la ce filme vezi,la ce muzică asculți,la străfundurile eului propriu,eul care te duce instinctiv spre anumite decizii și alegeri (mie-mi plac ochii deschiși la culoare,spre exemplu,Moka adoră ochii închiși la culoare). E o ecuație complexă și necunoscutele sunt multe.
Revelația se leagă totuși,de mine însămi. Cred despre mine că sunt o piatră și toate relațiile,discuțiile mă ajută să mă șlefuiesc,ca să pot ajunge la cea mai frumoasă formă. Mi-am dat seama cât de frumoase sunt femeile care se apropie de 30 ani și au știut să-și evidențieze potențialul. Ajung cumva la apogeu,mai ales dacă știu să cizeleze ce au și să îngrijească subtil. Găsisem o frază legată de zâmbet,care spunea că "The sexiest curve on your body is your smile." Poate părea de-a dreptul superficial din partea mea,dar așa m-am lăsat de fumat. Mi-am dat seama că nu vreau să-mi îngălbenesc dinții și nu vreau să-mi îmbâtrânesc pielea aiurea. Vreau să mă bucur eu de corpul meu și să-l folosesc pentru exprimarea exterioară în cel mai bun mod posibil. După ce ai încercat aproape tot,poți spune care rochii te avantajează,care coafură îți stă cel mai bine,îți știi deja rujul preferat. După ce ai făcut prostiile adolescenței,îți dai seama că discreția e un lux și nu-ți mai vine să te expui prin orice metodă. Pentru că deja ai înțelepciunea de a te exprima coerent și a construi o imagine mai subtilă. E ca o investiție pe termen lung. Nu mai vrei să iei liftul,scările te-au făcut ceea ce ești. Mă gandeam la Marilyn Monroe. Norma Jean era o fetișcană.
Marilyn Monroe e o femeie. Deja a căpătat atitudinea cu care-și poartă rochiile glamouroase,deja are coafura -simbol important al ei-.
Scriam eu în eseul meu de admitere la facultate despre profesoara mea de română din clasa a 12-a,Adriana Donciu. A fost primul meu personaj la care descoperisem eu o feminitate căreia îi ziceam intelectuală,în primul rând (discuții despre Arizona Dream,Who's afraid of Virginia Woolf?,Edward Albee în pragul bacului yum yum). Mi-a fost profesoară foarte puține luni,apoi s-a îmbolnăvit. I-am scris un mail înainte de balul de absolvire,de-o naivitate care mă face să bufnesc în râs. Îi povesteam că mă enervează basmul (care mi-a și picat la bac),că ador Iona a lui Sorescu și îi mai povesteam că simt că mi-a schimbat viața discuția cu ea despre căsătorie. Desigur,n-am ratat ocazia de a-i povesti cum arată rochia mea și cât de fericită sunt că m-a costat doar 10 lire. Avea cancer,am aflat mai târziu. Nu mi-a răspuns niciodată la mailul ăla,dar i-am mai scris,după ce am intrat la UNATC și după ce Lariza s-a întâlnit întâmplător cu ea pe stradă,faptul că îmi scrisesem eseul despre ea și că aș vrea să ne vedem cândva,e un om pe care îl admir. Mi-a răspuns la un moment dat că ne vom vedea. Nu ne-am mai văzut niciodată,cel puțin nu în dimensiunea asta.
Discutând apoi despre feminitatea femeilor care au funcții de conducere, (o mai au sau n-o mai au?),mi-am dat seama că am fix sub ochii mei o mamă incredibilă. Întotdeauna a condus,de la tractoare,până la oameni în subordine. De la grădiniță spuneam că la noi în casă cântă găina,o găină care niciodată nu și-a demasculinizat cocoșul,niciodată nu l-a făcut să se simtă mai puțin cap al familiei,niciodată nu l-a condus într-un vals. Încă mă fascinează amestecul dintre tradiționalismul ei (valoarea ei esențială e familia) și modernismul uimitor (e o femeie de carieră,cu mintea incredibil de deschisă,care crede tot timpul că mai are de învățat ceva,de la atașat fotografii în mail până la a înțelege ritmul meu de viață,atât de diferit de al ei).
Femei mi s-au părut soția lui Maradona și cea a lui Stephen King. Să rămâi lângă soțul tău când începe să ia calea drogurilor,să lupți cu el și pentru el,mi se pare o dovadă de putere,dragoste și da,feminitate. Acum ceva timp n-aș fi fost în stare de așa ceva.
Femeie nu te face bărbatul cu care faci sex prima oară,femeie te fac bărbații care te provoacă să evoluezi emoțional. Eu,una,credeam că știu să iubesc (cu mare patos). A venit o bucată de meteorit blond în viața mea și mi-a arătat,cu demnitate,fără să vrea vreodată asta,că nu știam nici măcar să fac pe cineva să se simtă special. Mi-a arătat că să fii îndrăgostit nu te face mai slab,ci mai frumos,mai demn. Asta dacă te iubești pe tine și mai ales,te respecți mai mult decât te iubești,chiar.
P.S.: cum vede cinema-ul femeile? (haha,poate-mi scriu licența pornind de la întrebarea asta)
În "On the town",sunt trei exemple diferite de femei. Una e taximetristă,tunsă mai scurt ca celelalte și-l agață pe Frank Sinatra. Alta e o blondă ingenuă,cu picioare longiline de balerină,dansează for a living și se lasă agățată. A treia e o femeie-antropolog,care nu se sfiește să-l ia acasă pe cel care arata a neanthertalian.Care e mai femeie dintre ele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu