Discuția e mai complexă. Așa cum discutam zilele trecute la școală,e similar statutul în care ne prezintă comedia romantică de azi femeia cu statutul pe care îl are în filmele mai vechi. Dacă în Meet me in St. Louis (1944), principala dorință a fetelor să se mărite,deci să fie împlinite amoros,în The Proposal (2009), gagica ajunge să-și dea seama,vezi Doamne,că asta era și neîmplinirea ei. Avem un personaj feminin care a ajuns din punct de vedere profesional la un nivel înalt,dar OMG,e frustrată și nefericită și singură,de fapt,că nu e împlinită amoros. Și uite-așa îmi zboară gândurile la o matușă a mamei mele,care chiar e o supergagică (mamaie,știu că mă lași să-ți zic așa) de vreo 70 și ceva de ani,singură de vreo 20 ani,de când a divorțat de soțul ei. Femeia se distrează,are prieteni în bloc și nu numai,pe care îi vizitează,e încă un bulgăre (cocoșat -la propriu-,ce-i drept) de energie. Încă are cearșafurile apretate,încă are o manichiură perfectă,încă se bucură de pălinca adevărată și de glume. Unul dintre cele mai amuzante momente pe care mi le-a povestit apropo de viața ei amoroasă e de acum câțiva ani,când a venit s-o viziteze fostul ei soț,care i-a propus să se împace,ca să nu-și petreacă bătrânețea singuri. Mamaia Dorina l-a ușuit,zicându-i că n-are nevoie să-i spele șosetele doar ca să nu stea singură. Pentru că,în definitiv,ea nu e singură. Se respectă și se iubește prea mult pe ea însăși și se distrează prea bine cu prietenii ei. E vorba de o alegere. Dacă dragostea nu e DRAGOSTE,nu apelezi la înlocuitori și nici n-o cauți disperat,că deh,altceva ce să faci și tu,doar "Vai,la naiba,sunt singur(ă) și neîmplinit(ă) amoros".
Ideea e că îmi plac mult comediile romantice,dar le iubesc pe alea care sunt mai mult de atât,mai mult decât o teză despre veselie. Sau care sunt incredibil de witty. De-aia o să mă tot uit și-o să mă tot uit la The Awful Truth (1937), His Girl Friday (1940) sau The Shop Around the Corner (1940). Pentru că viața e,pentru mine,o chestie de opțiune. Tre să cunoști mult și să te știi pe tine,ca să elimini frustrările,clișeele,tâmpeniile din propria viață,să alegi după aia ce îți place și ce ți se potrivește. De-aia-s și morbidă și cred că și moartea ar trebui să fie o opțiune,mi-a plăcut You don't know Jack (2010) (bine, e și un personaj foarte simpatic ăsta al lui Al Pacino și cu mult simț al umorului :p).
Și iată că am ajuns și la ce voiam să ajung,de fapt. Voiam să ajung la Crazy,Stupid,Love (2011) și nu,nu voi scrie despre pasiunea mea pentru Ryan Gosling. Comedia asta romantică mi s-a părut salvată de premisă (și de Ryan în costum,normal -se pare că nu mă pot abține prea mult-). Ce-a tras-o în jos e fix cum a tratat premisa aia. Așa,deci este vorba despre un cuplu,genul ăla căsătoriți de 20 ani, nu mai e scânteia, e doar confortul. Nașpa. Deci se despart. Și nenea și tanti care au făcut filmu ăsta găsesc rezolvarea în a schimba hainele domnului proaspăt părăsit,a-i schimba atitudinea,în sensul simplist,adică învață să agațe și face sex și cu alte femei,nu doar cu iubirea vieții lui și vorbește mai puțin despre el și dramele lui,deci e mai puțin lame. E aproape la fel de cool ca Ryan Gosling hahahaha. Acuma,după părerea mea,treburile sunt puțin mai complicate în viață. Când stai cu iubirea-n pat,îi adori fiecare centimetru de piele și n-ai mai vrea s-o vezi îmbrăcată (da,dragule,e foarte tristă imaginea unei femei care se îmbracă,știu). Că poartă adidași nașpa în rest,asta vezi după ce se îmbracă,dar de ce te-ai gândi la adidași când deja îi iubești pielea-n pat? Umila și micuța mea opinie (sunt foarte curioasă dacă și cum se va modifica după ce-o s-ajung și eu la 150 ani de căsnicie) e că te uiți la adidași înainte să ajungi să-i vezi pielea. DAR dacă e o chimie emoțională incredibilă și ajungi să vezi omul ăla după personalitate și atunci când e cu tine construiți niște momente incredibile, dacă mai are și calitatea prețioasă de a asculta și rumega când îi zici că adidașii lui sunt urâți și respingători,cu siguranță veți ajunge departe și nu e nevoie de ceva atât de traumatizant ca o despărțire să și-i schimbe,deci să te facă să te reîndrăgostești de el.
Încerc să îmi dau singură un exemplu vizual de cum funcționează o relație și ajung acum la roata aia care împinge apa,nush,la han,la moară,nu știu unde. Dacă paleta de sus n-o să împingă apa,aia de sub ea n-o să aibă ce apă să împingă. La modul că,dacă într-un cuplu,lucrurile merg în cascadă,de-aia celălalt e EL și nu e CELĂLALT. Pentru că,într-un anume moment al vieții,e capabil să dea drumul unui bulgăre de zăpadă pe care doar tu îl poți face mai mare,ca apoi să i-l arunci înapoi și doar el să-l poată face mai mare și tot așa. De-aia,dintre zece sau o mie de femei,tot aia, care au doi ochi,doi sâni,două picioare și-un zâmbet drăgălaș vei alege UNA,pe EA.
E ceva mai adânc atunci când te desparți de un om,după 20 ani de căsnicie. Da,poate și el s-a ofilit într-un confort care vă ofilește relația. Dar ofilitul ăsta înseamnă moartea curiozitații față de ceea ce se petrece în jurul lui,stoparea pasiunii cu care-și trăiește propria viață,confuzia și nesiguranța în ceea ce privește propriul eu.
Și n-o să rezolve COMPLET asta un costum și-o pereche de pantofi, și nici o femeie nouă cu care să facă sex. Și nici măcar un Ryan Gosling superb.
P.S.: se aude la un moment dat,în bar,Nina Simone.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu