miercuri, 9 noiembrie 2011

Sunt un clișeu ambulant






  Mă trezesc uneori într-o stare retardă de fericire și stau și mai stau și-mi dau seama că e o stare clișeică și totuși mă face să mă simt atât de vie. Mă face fericită o zi de început dintr-un noiembrie-nsorit în parc în care joc de mama focului x și o pe linie de cinci. Sunt fericită atunci când mă prinde ora 10 dimineața pe strada mea și sunt câțiva oameni în zare și o mare furtună de frunze galbene în față. Și e soare. Doamne, ce lumină. Îmi vine să mă mut în clădirea facultății mele, să prind lumina caldă de după-amiază tomnatică și să văd toate casele din zona aia, care se văd perfect de la noi, de la etajul trei. Și mă uit spre geam și văd pielea unei colege, de la claviculă-n jos. Moamă, ce frumoase-s femeile când lumina asta de toamnă le vine din spate și mai ajunge puțină și caldă și pe pielea lor.

  E fericirea aia simplă că stai o zi întreagă cu el în pat, făcând absolut nimic util societății, discutând cascade de nesemnificativ magic și aberații dulci. Și mai sunt plimbările de toamnă. Și apoi dormi cu el, te trezești noaptea și parcă ți-ai împleti corpul în jurul corpului lui și dai să-l pupi în somn și na, e sensibil și se trezește și e cel mai mișto sărut, venit din întuneric.

 E ca secvența lui Godard din À Bout de Souffle, din camera Patriciei, când ea îi cere să-i zică ceva frumos. Și el răspunde: Je voudrai recoucher avec toi parce que tu est belle. Ce poate fi mai frumos și mai sincer de-atât :)))))? Mai jos, una dintre secvențele din Top Favourites.




P.S. Poza e a Andreei Gruioniu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu