Lectia

Cu blogul asta,imi permit doua chestii: sa scriu despre filme,teatru ( si muzica si stari si altele) cam numai ce imi place,mai putin analitic si rational decat o fac pentru domnul Gorzo si doamna Duma la scoala. Adica mai cu instinctele. Si-mi asum si daca sunt proaste uneori (zic s-o fac de la inceput,ca sa nu uit). Apoi,imi permit sa scap de toti gargaunii care pot deveni balast la Scenaristica. Wait...nu ca-mi permit,dar SPER din tot sufletul ca voi scapa de ei. In primul an in care am scris constant si in care am reusit sa scap de pitiriazis dupa ce mi-am facut o tema pentru scoala,prea am vrut sa spun totul. Nu stiu de ce ma tot grabesc sa spun,sa arat,sa demonstrez totul de la inceput. Poate pentru ca imi plac foarte mult etapele urmatoare. Alea stabile si plictisitoare si line,cele in care n-ai prea multe emotii de genul celor pe care le ai atunci cand esti intr-un context (inca) necunoscut, si in care poti trai profunzimea asa cum trebuie. Imi place vechimea situatiilor si ma sperie schimbarea. Ceea ce uneori e nasol. As vrea sa spun totul din prima si sa fac oamenii care abia ma cunosc si pe care ii plac sa ma inteleaga din prima. Graba cam strica treaba. Si-uite asa ajung un clovn cateodata.

Nu pot sa spun ca am o perioada in care imi vine sa urlu de fericire,dar e una pe care o simt bogata in interiorul meu si care s-ar putea sa ma ajute mult pe viitor. Totusi,e groaznic cand ajung sa ma obosesc pe mine insami de atatea ganduri si atata autoanaliza. But I'm stable.Trebuia s-o fac si pe-asta si bine ca a venit acum si nu mai tarziu. Am evitat-o oricum cat am putut. Am fugit de ea si-am inlocuit-o cu oameni noi si discutii prea lejere si distractie si povestile altora si zbenguieli intr-o muzica prea tare in cluburi prea intunecoase. Mult zgomot pentru nimic,cum zicea unchiu' Shakespeare. Imi amintesc de povestea pe care am scris-o la examenul de admitere. Aveam o gagica care nu reusea sa se trezeasca sa mearga la serviciu,pentru ca petrecuse intr-un club. Adormise imbracata in rochia pe care o purtase noaptea respectiva. Evident,afara era vremea mea preferata,adica Noiembrie ploios.Locuia singura si avea o vecina in varsta care ii facea prajituri si ii platea facturile si care ar fi facut orice sa atraga atentie si afectiune din partea vecinei mai tinere. Am reusit eu sa ii fac fetei asteia o zi care sa ii arate ca trebuie sa isi recunoasca singuratatea,nu s-o ascunda,si sa incerce sa o umple cu ceva viu si cald. Si am avut o scena de final in care seara ele doua mananca prajituri de casa si vorbesc despre ploaia de afara,in bucataria batranei,intr-o lumina chioara si galbuie. Oi reusi si cu mine.

Hai sa-nceapa bine anul al doilea de UNATC.

P.S. Dupa titlu,voiam sa fie un post despre "Lectia" lui Malaele si uite ce-a ajuns. O alta lectie.