Tectonica sentimentelor

Cel mai frumos compliment pe care il pot aduce unui scenariu,unei fraze,unui titlu este "Mi-ar fi placut sa-l/s-o fi scris eu". Asa si cu titlul asta. E adevarat,titlul e putin prea sofisticat pentru ceea ce inseamna piesa de la TNB,dar conceptul e unul care merita: sentmentele se misca precum placile tectonice,dand nastere unor cutremure,tsunami-uri sau mai stiu eu ce.

Am stat si-am despicat nitel firul in patru tot cu Stefanul meu,am hotarat ca e putin prea explicit totul si cam fortat pe alocuri  -deci telenovelistic- (de la dialoguri,pana la actiune),dar in mine,ca spectator,a ridicat niste intrebari si m-a condus spre niste ganduri. Ceea ce ma bucura,pentru ca tanaaa I'm feeding THE MUSE. Si mi-a dat ocazia sa zburd in ideile mele,nascute fix cand priveam spectacolul.

In primul rand,merita Ilinca Goia,cu o prezenta scenica impecabila. Pentru genunchii,gambele,talia,zambetul si parul ei. Era sa uit sa amintesc privirea.In al doilea rand,merita Valentina Zaharia,care recita Musset intr-o franceza cristalina si care reuseste sa dea nastere unui tinere curve pline de candoare. Ah,si 'tango-ul' de miscari dintre Liviu Lucaci si Ilinca Goia. Oau!

Vazand spectacolul asta,am deraiat putin in lumea mea si-am inceput sa-mi fac de cap: exista oare inima cu trei jumatati? (imi imaginam,spre sfarsit,trei personaje: doua femei diferite care iubesc acelasi barbat si el le iubeste pe ele in mod diferit -pe una simplu,pe cealalta intortocheat,la fel ca personalitatile lor-; vor reusi oare sa se tina de mana toti pe-o banca,sa se nteleaga unii pe altii si sa se uite la stele,pentru ca nu pot gasi o solutie corecta pentru toti trei?) de ce unii simt nevoia de a se alerga tot timpul si a simti iubirea la fel cum simt si nisipul printre degete (da,voi,zodii de foc si de aer,la voi ma refer),pentru ca, in final, sa oboseasca si sa piarda totul?  Merita sa amintesc aici ce scrie Oana Pellea in jurnalul ei: "Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci şi ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câţiva kilometri. Şi uite aşa ne călcăm pe orgoliu şi nu mai avem loc unul de altul. Şi raza asta de orgoliu creşte ca o umbră, din ce în ce mai mult, de aproape a întunecat Pământul."

Ma intreb ce inseamna daca pana acum n-am reusit sa simt ura in loc de iubire pentru vreun om. Nu iubesc destul de puternic? Doamne,baba mai sunt.

Mmm,o s-adorm cu scena din "Marti,dupa Craciun" in care Mimi Branescu ii tine capul sotiei careia tocmai i-a marturisit c-o insala. Ea plange si-si cuibareste capul in palma lui.