vineri, 1 octombrie 2010

Povestea Printesei-Speriate-de-Somn


Pe la inceputul verii,am scris un basm. Stiu,trebuie rescris,pentru ca am fost un autor perfid si grabit si mi-am permis cam mult cu soarta personajelor mele (le-am omorat cam repede pe unele). Cu toate astea,are multe elemente care-mi plac si ma reprezinta. Mai sus,e un desen de Adi B. Asa ma vede el pe mine,cu trei picioare si maini luuungi si cu-o fata majoritar ocupata de-un zambet.


                                       Povestea Printesei-Speriate-de-Somn

  A fost odata ca niciodata o Printesa Speriata de Somn. Ea traia pe un Pamant cu sapte tinuturi, iar cel asupra careia domneau parintii ei, Imparatii Albastri, era Tinutul Pacii. Imparatii celor sapte tinuturi erau diferiti unii de altii, la fel ca si supusii lor: cei Albastri nu aveau brate, cei Rosii nu aveau inima, cei Galbeni nu aveau gura, cei Mov nu aveau urechi, cei Verzi nu aveau nas si nici degete, iar cei Portocalii nu aveau ochi. Singurii care aveau toate membrele si toate simturile erau cei Negriciosi, insa se spunea despre ei ca au sufletul la fel ca si numele si ca se hranesc numai cu dulciuri.
  Lumea Printesei era una plina de spirite puternice in forma de copaci, servitori in forma de aparate electrocasnice, animale si locuitori ai imparatiei. Acestia din urma erau de tip albastru, ca si Imparatii, adica aveau sangele albastru si nu aveau brate.
  Printesa locuia intr-un castel in care locuisera toate generatiile de tip albastru de dinaintea familiei ei, iar servitorii erau si ei copiii generatiilor vechi de servitori. Cu totii erau ba aspiratoare, ba roboti de bucatarie, ba masini de spalat, ba chiuvete sau chiar lampi, stiau sa vorbeasca si sa se exprime in scris si aveau personalitatea suficient de dezvoltata incat sa poata cunoaste si intelege gusturile si ordinele Imparatilor (fiecare servitor nou-nascut era mai iscusit, mai avansat si mai elegant in aratare decat parintii lui). Animalele erau foarte multe, de la cele salbatice, domestice, pana la amfibieni si insecte.
   Printesa Speriata de Somn a fost un copil foarte asteptat. Mult timp, Imparatii Albastri au incercat sa aiba un copil, pentru ca Tinutul Pacii sa nu dispara. Fetita s-a nascut in cele din urma, insa s-a nascut cu ochi si brate. Parintii, presati de statutul lor de conducatori si speriati de faptul ca Printesa este anormala pentru o printesa de tip albastru, au incercat sa o tina cat mai mult in preajma castelului, sfatuindu-se cu spiritele cum sa procedeze cu gradinita si scoala.
    Printesa Speriata de Somn stia ca nu arata cum ar fi trebuit sa arate, pentru ca primele sale intrebari “de ce?” fusesera puse in legatura cu bratele sale. Era o printesa blondina si longilina, cu o privire mai mereu speriata, care cauta sa se ascunda intotdeauna de privirea celor din jur. Se zvonea in tinut ca este adoptata de pe alt Pamant, insa locuitorii nu erau deranjati de aspectul ei fizic. Se intrebau insa daca ea va fi in stare sa inteleaga ce inseamna pacea si sa o mentina asa cum o facusera generatii intregi inaintea ei.         
   Existenta bratelor nu era singurul aspect care o facea pe Printesa sa vrea sa isi petreaca timpul numai in castel. Ceea ce era ingrijorator era faptul ca nu putea sa doarma singura.  I se parea ca in timpul somnului se intamplă mereu lucruri ciudate, care se pot transforma rapid intr-o realitate. Se derulau in visele ei lumi pe care nu le cunoastea, creaturi pe care nu le vedea in timpul zilei,care voiau sa-i fure parintii, monstri care voiau sa-i manance castelul sau chiar fiinte cu trei ochi ce se hraneau numai cu capete de printese. Le povestise doar animalelor si faptul ca visa certuri si razboaie, adica exact ce nu exista in tinutul ei. Dar nu era numai asta, era si faptul ca Printesei Speriate de Somn ii era mereu frig cand dormea si nu reusea sa se incalzeasca decat langa cineva cu sange cald, de la care sa preia caldura.
   Se furisa noptile in camera parintilor ei,cu mare teama sa nu le deranjeze somnul. I-a trimis Spiritului Suprem sapte scrisori in care il ruga sa ii trimita o sora sau un frate, ca sa-si poata lasa parintii sa doarma linistiti, insa n-a primit niciodata raspuns. Prefera sa doarma chiar si langa bunica ei, care sforaia de se speriau peretii. Numai singura nu. Nu dormea prea comod, ii mai amorteau mainile sau picioarele incolacite de corpul maica-sii sau picioarele tatalui, insa nu putea fara sa se agate de vreunul din familie. A incercat sa doarma cu servitorii sai, insa acestia n-au fost niciodata capabili s-o incalzeasca sau sa o ia in brate, desi au incercat, mai ales aspiratoarele batrane. A incercat sa doarma cu animalele Curtii, de la caini pana la vitei sau chiar melci. Niciunul dintre animale n-a putut sa o incalzeasca. Ii era mai usor sa imbratiseze un vitel decat un aspirator, insa animalele de la Curte aveau sangele rece, si nu puteau decat sa ii tina companie ziua, cand se jucau.
 
   Timpul nu statea insa in loc si venise vremea ca fetita sa mearga si la gradinita. Parintii hotarasera sa o lase, oricum identitatea fiilor si fiicelor de Imparati era protejata, nu se stia care cum sunt, pentru ca, de obicei, ei aratau la fel ca si ceilalti copii de varsta lor. La Gradinita, Printesa Speriata de Somn era silitoare si cuminte. Copiii din jur observasera ca ea era diferita, dar au acceptat-o printre ei, pentru ca erau invatati sa se joace impreuna, sa scrie si sa creeze impreuna. Era ceea ce definea Tinutul Pacii: cu grija, copiiilor li se arata de mici ca cel mai frumos lucru este sa nu fie singuri. Printesa le crease, la inceput, griji si educatorilor. Era una dintre cele mai grele incercari pentru ei, sa reuseasca sa o integreze si sa o educe pe fiinta care nu prea semana cu ei.
  Cand a trebuit pentru prima oara sa doarma dupa-amiaza, Printesa a intrat in panica. Panica se manifesta la ea prin lungirea excesiva a bratelor. Arata ca si cum ar fi avut niste spaghete imense drept brate. Pentru ca nu putea dormi singura, a sarit in patul vecin,in incercarea de a gasi pe cineva cu care sa doarma alaturi. Primul copil s-a speriat ingrozitor, atat de tare, incat a ramas stana de piatra pentru doua zile. Era unul dintre cele mai bizare lucruri care i se puteau intampla unui locuitor de tip albastru: sa fie imbratisat. Dupa cele doua zile in care au fost rugate toate spiritele in forma de castan din tinut sa repare copilul transformat in piatra, acesta si-a revenit. Cand si-a revenit, a inceput sa zambeasca si probabil ca si in ziua de azi zambeste.
    A doua incercare de a dormi dupa-amiaza la gradinita a avut acelasi rezultat. De data aceasta, nimeni nu s-a mai speriat in asemenea hal incat sa impietreasca, insa cel de-al doilea copil pe care Printesa l-a imbratisat a inceput sa zambeasca  si el intr-una. Al treilea la fel. Atunci, cea mai batrana femeie de tip albastru din tinut, si-a dat seama ca Printesa poate fi blestemata sa nu poata dormi niciodata singura, iar in momentul in care doarme cu cineva care nu ii e ruda de sange, e posibil sa transmita la randul sau, un altfel de blestem: acel cineva va zambi pentru toata viata si nu va mai putea schita altceva cu fata sa. Or, sa zambesti mereu poate parea cel mai frumos lucru, dar sa nu poti plange cand esti trist sau sa zambesti atunci cand esti de fapt furios este, de fapt, un blestem groaznic.
    Dupa cele intamplate, Printesa n-a mai ramas niciodata sa doarma dupa-amiaza la gradinita. Chiar si cand a crescut mai mare, plansetul ei a ramas la fel ca al unei fetite, de neoprit cand isi amintea de cei doi carora le-a dat blestemul zambetului.
    Imparatii Albastri au dus cu ei tristetea de a-si vedea copila autoizolandu-se, fara sa stie ce sa ii faca. Nimeni nu parea sa detina solutia, anti-blestemul. Se gandeau atat la soarta ei, cat si la soarta Tinutului. Ce se va intampla cu fata lor dupa ce ei vor muri, dar ce se va intampla cu Imparatia dupa ce va muri si fata lor? Urmasi, de unde? Nimeni n-ar mai fi avut curaj sa incerce sa doarma cu ea dupa cele intamplate la gradinita.
   Spiritul Suprem a venit insa cu ideea unui concurs: undeva, pe acel Pamant, trebuia sa se gaseasca cineva care sa o scape de greutatea de a transmite blestemul zambetului. Animale nu aveau cum sa fie, locuitori ai Tinutului Pacii nici atat dupa cele intamplate, atunci...poate locuitori ai altui Tinut sau chiar fii de Imparati care sa se incumete sa incerce salvarea.
   In ziua in care Printesa Speriata de Somn a implinit 18 ani, Imparatii Albastri s-au gandit ca singura sansa e sa anunte concursul. Au fost chemate fiinte de peste toate celelalte sase tinuturi, iar pentru cel ce va fi salvat Printesa de blestem se pregatea o mare recompensa, atat in doze de intelepciune si noblete din partea Spiritului Suprem, cat si in bogatii naturale, toate daruite de locuitorii de tip albastru.
  Ani de-a randul au fost voluntari, nu puhoaie, dar au fost. Multi dintre cei care s-au aratat , au venit cu speranta ca n-o pot vindeca pe Printesa, ca sa poata sa zambeasca toata viata. Erau pur si simplu fascinati de acest blestem.  Cei care au crezut cu toata fiinta in capacitatile lor, s-au inselat, primind in schimb ranjetul vesnic. Printul Rosu, care desi nu avea inima, credea ca poate face miracole cu ratiunea sa impecabila. A ramas zambind toata viata. Despre cel Portocaliu se credea pe tot acel Pamant ca are capacitati extraordinare si ca, desi n-are ochi, are adunate toate calitatile care ar putea sa faca miracole mari. A ramas si el zambind, mai bine ca nu a putut vedea vreodata cum arata.
    Intr-o zi, la poarta Castelului, s-a aratat un baiat care spunea despre el ca este Printul Negricios. Toata lumea a fost sceptica, pentru ca Tinutul Pacii avusese mult de suferit din cauza Imparatului Negricios, un om despre care se spune ca a avut ganduri nicidecum pasnice. Ar fi incercat la un moment dat sa fie conducator peste toate cele sapte tinuturi, voind sa foloseasca forta ca se impuna. Se spune despre el ca isi obliga locuitorii sa manance numai dulciuri, ca sa fie fericiti mereu, dar in tinutul sau rata de mortalitate este cea mai mare. L-au poftit totusi pe Print si l-au ascultat. Printul Negricios era un baiat brunet, cu ochii negri si cu doar cinci dinti in gura. Corpul lui avea forma ovala, e ceea ce se numeste un corp masiv-rotofei. Avea inaltimea de doi metri si latimea tot de doi metri. El era dispus sa incerce sa o salveze pe Printesa. Daca va fi reusit, nu voia niciuna dintre recompense, in afara de intelepciune si noblete si o rezidenta in Tinutul Pacii, undeva unde sa nu deranjeze pe nimeni si sa ajute, in vreun fel sau altul, locuitorii. S-a oferit ca ucenic la o tamplarie. Daca nu ar fi reusit, nu il deranja sa zambeasca pentru toata viata lui, pentru ca oricum isi petrecuse suficient timp in copilarie plangand. Tatal sau obisnuia sa il oblige si pe el sa manance numai dulciuri si chiar il lovea daca nu il asculta. Se spune ca mama Printului Negricios a murit cand l-a nascut pe el, iar de atunci Imparatul a devenit cel mai trist barbat de pe acel Pamant. Voia sa incerce sa aiba fericire prin orice mijloace.
       Imparatii au fost de acord cu cerintele lui, insa l-au avertizat ca Imparatul Negricios s-ar putea sa incerce sa le declare razboi, tocmai din cauza fiului sau, care avea trasat deja de tatal sau viitorul. Se astepta nunta lui cu Printesa Portocalie. Nu l-au refuzat insa si l-au lasat sa incerce sa salveze Printesa.
      Printesa Speriata de Somn a asteptat sa adoarma intai Printul in noaptea aceea.N-ar fi vrut s-o simta si nici sa-l deranjeze cumva. Era oricum o tanara trecuta deja de varsta de maritis a printeselor, amarata de toate blestemele transmise pana acum si tocita de toate incercarile de a dormi cu fiinte pe care nu le cunostea. Nu-l vazuse, nu vorbise niciodata cu el. S-a invelit incet, bagandu-se complet sub patura. El dormea pe-o parte. Printesa s-a pus si ea pe-o parte, cu fata spre spatele lui, cu nasul infipit in spinarea lui, si-a incolacit bratele in jurul mijlocului cald si i-a luat intre genunchi gamba lui moale. A respirat greoi si-a adormit, aproape fara sa-si dea seama. 
   Dimineata urmatoare, Printesa Speriata de Somn a avut parte de cea mai ciudata trezire pe care o traise vreodata. Nu era ea incolacita in jurul lui, ci era el incolacit in jurul ei. Era senzatia de caldura pe care n-o mai simtise vreodata si de data asta, nu imbratisa ea pe cineva, cum facuse cu toti cei cu care dormise, ci era imbratisata de cineva. Niciodata pana acum nu avusese parte de un somn atat de linistit. Nu visase absolut nimic si nu-i fusese frig deloc. Simtise cum e sa o imbratiseze o fiinta la fel ca ea. Era Printul Negricios.
   Desi s-a trezit cu mult dupa Printesa, Printul Negricios nu s-a trezit zambind. Probabil e singurul caz fericit in care cineva nu se trezeste zambind. El era fiinta care reusise sa doarma cu Printesa Speriata de Somn, fara sa capete blestemul.
   Intregul tinut era extaziat. Nimeni nu se mai gandea la nimic altceva in afara de viitorul care se anunta a fi frumos. Printul Negricios nu vazuse o fiinta mai gingasa ca Printesa Speriata de Somn, asa ca s-a indragostit de ea pe loc. Pentru Printesa e indescriptibil sentimentul unui somn linstit, unul de-a lungul caruia a dormit comod. Nu a simtit oasele ei lovindu-se de oasele altcuiva, nu i-a fost frig si nu a amortit. Si nu a visat! Era linistitor sa isi dea seama ca nu era istovita din cauza viselor ei salbatice.
  Asa ca in Tinutul Pacii, cei doi s-au casatorit. Imparatul Negru s-a omorat, pentru ca ramasese singur. Tot Pamantul acela, insa, era in sarbatoare cu ei si pentru ei. Imparatii Albastri s-au linistit abia atunci cand si-au vazut al treilea nepot, care, culmea, era de tip albastru. Nu avea maini. Primii doi erau siamezi, nascuti imbratisati, la fel cum au si murit, peste ani, de batranete.

   Tinutul Pacii a dainuit astfel milioane si milioane de ani. Si probabil mai dainuie si azi, datorita imbratisarii dintre Printesa Speriata de Somn si Printul Negricios.
    





3 comentarii:

  1. Salut! Ce sa mai perfectionezi ?! Glumeai,sunt sigur.Am terminat de citit blogul acum cateva secunde si realizez cat sunt de norocos sa te cunosc si sa am,cumva,acces in lumea ta.Eu iti multumesc si iti aduc la cunostinta ca tocmai ma abonez la cea mai citire zilnica de tine :)).Sarut mana !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca de fiecare data, ca-n basmele reale, de la cine nu te astepti! Mi-a placut sa-l citesc. De fiecare data.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @vetrice: multumesc pentru ca ma citesti si stii doar ca si eu ma bucur ca te cunosc :)

    @Eliza: mai,dragoste,what a joy!

    RăspundețiȘtergere