Oscar pentru Cher și Nicolas Cage fără un dinte

     Mă uit la Moonstruck și mi se pare drăgălașă povestea secundară, a părinților. Numai că așa ma enervez când ajung la povești dintr-astea în care lucrurile nu mai merg, pentru că ni se prezintă ca un dat. Pentru că cea mai interesantă parte, adică cum s-a ajuns acolo, nu ni se dă. Aia e cea mai grea și cea mai plină de înțelesuri, nuanțe, emoții pestrițe. Pentru că, deseori, nici personajele nu realizează cum fiecare gest, gând, idee preconcepută, fapt mic nedus la capăt din cauza nesiguranțelor de tot felul șamd se adună și rezultă...o relație ofilită.

   Asta m-a enervat la Blue Valentine, că e doar un dat faptul că ea nu-l mai iubește.


   Anywayz, filmul ăsta e chiar drăguț. Clișeic, dar clișee umplute cât de cât cu viață.